Ca un pluton compact din care rar a întârziat câte o persoană. Cam așa au intrat în Sala Mare a Consiliului Județean Buzău invitații noului președinte de județ pentru a lua parte la momentul festiv al depunerii jurământului de credință față de buzoienii care l-au votat pe 7 decembrie 2025, în scrutinul local parțial după ce, în vara acestui an, Lucian Romașcanu, și el președinte ales, dar în octombrie 2024, a demisionat pentru a deveni reprezentantul României la Curtea Europeană de Conturi.


Așadar, cu zâmbet reținut, fără glume care să rostogolească râsul în sală, ba, extrem de politicoși unii cu ceilalți, bine, cu aceeași indolență când vine vorba de a spune bună ziua, așa au intrat în sală senatori, deputați, primari, directori de instituții, preoți, militari, jandarmi sau polițiști, angajați ai Consiliului Județean Buzău, dar și o nouă flotă de aspirante la diferite posturi în administrația publică au umplut aproape ochi Sala Mare a CJB. Fiecare și-a ocupat un loc bine fixat de organizatorii evenimentului și a luat parte la un eveniment altfel aici, la Buzău. Pe primul rând, alături de Marcel Ciolacu, președinte ales al CJB, Sorin Grindeanu, președinte al Camerei Deputaților și al PSD, Marian Neacșu, secretar general al PSD, Romeo Lungu, deputat și șef de filială la Buzău, Constantin Toma și Sorin Cârjan, primarii municipiilor, dar și foștii șefi de județ Adrian Robert Petre, pe 19 decembrie 2025 aflat la ultima ședință de prezidat, dar și Petre Emanoil Neagu, deputat și fost sef de județ 20 de ani.

Nu au mai fost analizate paginile de socializare și nici mesaje pe aplicațiile telefonice nu au mai scris primarii, toată suflarea a preferat să nu rupă în vreun fel rândul pentru că nimeni nu știe clar ce vrea noul șef de pe bulevardul Bălcescu nr. 48.
Au aflat pentru că fostul prim-ministru al României știe valoarea comunicării, cunoaște și rolul mesajelor bine închise între cuvinte simple, dar cu pauze de vorbire și accentuarea anumitor silabe. Ascultați mesajul lui Marcel Ciolacu către fosta conducere a CJB, pentru președintele PSD Buzău și primarul Buzăului, dar și pentru suma imensă, 76, de primari de comune și mici orașe, din județ!
Administrația nu e politică! Din start, președintele CJB a dorit să facă distincție clară între politica plină de atacuri și administrația care poate reașeza județul Buzău în topul național al dezvoltării. Cam așa a spus cu Sorin Grindeanu în stânga sa, la momentul declarațiilor de presă.
Asemănarea dintre cei doi oameni politici, Ciolacu și Grindeanu, însuși actualul președinte al spcial-democraților români a făcut-o, esențial este ca buzoienii să știe că Să vă bazați pe noi!, a spus Sorin Grindeanu care a lăsat clar să se înțeleagă că vremea reîntoarcerii lui Marcel Ciolacu pe prima scenă națională a politicii are deja cronometrul pornit.
Pentru că Autostrada Moldovei A7 este coloana vertebrală a campaniei electorale în urma căreia Marcel Ciolacu a câștigat alegerile locale din 7 decembrie, deci postul vacant de președinte al Consiliului Județean Buzău, după depunerea jurământului, președintele PSD Sorin Grindeanu și președintele CJB Marcel Ciolacu au plecat spre Tișița, județul Vrancea, pe A7, zonă ce va fi pusă în trafic rutier în perioada imediată.

Totuși, până la prima ședință ordinară a CJB, suflarea prezentă pe 19 decembrie 2025 în Sala Mare va afla cum va avea loc munca în echipa președintelui de județ, Marcel Ciolacu. Și va respira mai liberă!




Add Comment