A venit sau nu iarna? Nici da, nici nu din ce am vazut astazi in zona de campie a Baraganului. Pentru mine insa, ceata densa care a dus vizibilitatea sub o suta de metri e semn clar ca va sa vina repede iarna adevarata care ne pune instantaneu mainile in buzunare sau manusi, ne ascunde capul in caciuli si ne retine pasul mai pe loc. Sa vina!
Sa vina spun si cei peste zece mii de locuitori ai orasului Nehoiu care din 2 noiembrie 2018 rasufla usurati: stau confortabil la caldura si platesc cea mai ieftina gigacalorie din Romania!
Cine spune ca nu se poate mai ales acolo unde probabil te astepti mai putin sa se intampla ceva cu totul si cu totul iesit din comun? Si mai este un aspect pe care il observ la asezarea dintre apele curgatoare Buzau si Basca Rozilei: prea multa cumintenie parca nu trebuie sa o caracterizeze.
Freamatul de dimineata din orasul acesta de munte al judetului Buzau seamana leit cu cel dintr-o scoala: apar valuri de oameni care se agita pret de maxim doua ore si dintr-o data dispare toata lumea. Poti sa strigi si parca nu raspunde nimeni. Doar masinile care stiu drumul oilor, caci asa ii zicea drumului national 10 ce porneste din Buzau si se opreste la Brasov, dau de-a fuga in mod continuu. Nimic nu le opreste trecerea. Curbele stranse din acest oras iti taie rasuflarea, dar sunt o caracteristica a vietii de la munte.
In aprilie 2019, Nehoiu implineste 30 de ani de cand este oras. Si vrea sa ramana oras in acte, in devenire si in comportament!
Cheltuim banii, nu-i dam inapoi!
Forfota din orasul de la munte are alta conotatie. Am sa aflu despre ce este vorba peste circa o ora de discutat fie cu oamenii care lucreaza inspre zona Foresta Nehoiu, dar si la poarta spitalului orasenesc, precum si de la tinerii care trec pe celebrul pod ce rupe urbea in doua si ii deschide poate cea mai luminoasa panorama din categoria oraselor buzoiene. Nehoiu se arata ca un oras domol de munte in care viata este randuita dupa reguli ancestrale intrerupte din cand in cand de vartejul modernismului. Fac popas langa o batrana care isi tine de brat sotul bolnav. Se indreapta catre poarta spitalului. Vine de pe Valea Nehoiului cu speranta ca tura a patra de internare va fi cea care sa aduca sanatate pentru o perioada mai lunga. Batranul isi duce gura intre palme si tuseste. De trei ori a venit cu ambulanta. Ce s-ar face ea daca nici spital nu ar mai fi? Imi spune ca i-a adus un vecin cu masina. A tot ocolit pentru ca in oras se lucreaza la sistemul de termoficare. Nu-mi da detalii pentru ca e prea trista.
O asistenta vine repede spre poarta si ii preia pe batrani. Plec uitandu-ma inapoi. Speranta de viata…
Cobor spre Foresta. Prin 2007 era forfota mare aici, astazi parca ar mai fi ceva miscare insa nu stau sa analizez acum, ci trec spre partea cealalta a orasului. Opresc sa intreb daca este corect drumul si daca pot reveni spre drumul national 10. Inca nu cunosc orasul atat de bine. La inundatiile din 2005 mi-a devenit in doua saptamani un bun prieten, iar Valea Nehoiului era parte din familia mea. Acum trebuie sa ma reobisnuiesc. Orasul a devenit unul mai modern, dispar si apar cladiri, luminile il imbraca diferit. Povestea orasului de la munte tine insa tot de un anumit ritm, fie el economic, fie social.
Si in zona Lunca Pripor tot despre caldura se vorbeste. Cativa oameni de varsta medie merg spre doctorul de familie. Stau la vorbe si aflu ca pesta porcina africana le da frisoane pentru Craciun, ca multi si-au taiat animalele cu doua luni in urma cand a fost confirmat focar la Patarlagele. Ba unul imi spune ca la Colti toata comuna cu exceptia a doua persoane are porcii la congelator. O femeie nu a putut sa-si sacrifice animalul pentru ca astepta purcei. Femeia are acum vanduti toti micutii pe patru picioare la pret neasteptat. Oamenii privesc fumul care iese pe un horn. Si la noi se lucreaza de mama focului sa termine lucrarile la caldura, la termoficare!
Si caut, domnule, sa vad cum este cu misiunea termoficarea! Primarul Ionut Milea imi spune ca este provocarea lui ca edil al urbei cu 10.211 locuitori stabili. Noi am avut, sa spun asa, peripetii cu termoficarea. In 2017 am reabilitat si modernizat sistemul de distributie a agentului termic in orasul Nehoiu. A fost un proiect in valoare de aproape trei milioane de lei. Trei lucrari importante am realizat: am putut extinde reteaua pentru alimentare cu energie termica a blocului ANL care are 20 de apartamente, cel de pe strada 1 Decembrie 1918, apoi am facut lucrari de reabilitare, modernizare si extindere a CT WWE Nehoiu, inclsuiv am instalat o centrala termica cu putere nominala de 4.000.000 kcal/h si am facut lucrari de reabilitare si modernizare la centrala termica a Spitalului Nehoiu si aici a fost instalata o central termica cu putere nominal de 2.000.000 kcal/h.
In partea audio, Ionut Milea povesteste despre anul 2017 in care orasul Nehoiu a trecut prin prima actiune de modernizare in sectorul termoficare.
Subiectul devine tehnic pentru mine. Am de-a face cu oameni pusi pe treaba. Oameni tineri care vad altfel si managementul, dar mai ales desfasurarea unor proiecte de anvergura pentru destinul unui oras. Fie el si unul mic, insa ambitios din multe puncte de vedere pe care vi le-am prezentat in detaliu in ziarul buzaulinreportaje.ro.
Nehoienii vor caldura din sistem centralizat
Port o discutie de completare a informatiei cu Adrian Moise, consilierul primarului Ionut Milea. Din start imi spune ca in aceste zile a fost inaintata Ministerului Dezvoltarii cea de a doua factura pe proiectul din 2018 privind termoficarea. Suma transei a doua este de 469 de mii de lei, prima factura de 200.647 de lei fiind platita in 6 noiembrie 2018. Termene scurte. Si aici este marea realizare pe care o vad eu in toata actiunea de la Nehoiu: proiectul a fost semnat in 17 septembrie 2018 cu termen de cheltuire a banilor 6 decembrie 2018. Ionut Milea spune clar: eu cu banii inapoi nu ma duc!
Ceea ce inseamna ca lucrarile sunt in plina actiune sus, la Nehoiu. In aceasta etapa, precizeaza Adrian Moise, se face extindere si la 25 de imobile, case, pe 160 de metri, se reabiliteaza si tronsoanele neizolate in 2007, la infiintarea sistemului, plus lucrari de contorizare la cele doua centrale termice si la 22 de blocuri de locuinte. De asemenea, se fac lucrari de reabilitare si modernizare a pompelor din cartierul Piata si lucrari la caminele de vane. Total proiect 1.847.270 de lei din care Primaria Nehoiu are un aport de 635.438 de lei. La noi s-a terminat cu disconfortul fantastic de a cara sacii cu lemne pe scari pana la etajul superior! Si sa va mai spun ceva, din ce in ce mai multi nehoieni doresc sa-si racordeze apartamentul sau casa la sistemul centralizat de incalzire. Oamenii si-au pus gigacalorimetre si sunt foarte multumiti. La noi gigacaloria costa 167 de lei, iar o familie plateste in general in luna de iarna doua gigacalorii.
Cea mai ieftina gigacalrie din tara
Revin la discutia cu primarul Ionut Milea care imi cofirma un lucru verificat in tara: gigacaloria costa la Nehoiu cel mai putin din Romania: este cea mai ieftina. Noi folosim pentru incalzirea orasului rumegus pe care il mai avem pe stoc in combinatie cu coji de seminte. Dar recomandarea mea este sa ascultati explicatiile audio ale primarului Milea vizavi de resursa folosita pentru incalzire.
Consilierul primarului Adrian Moise spune asa: din 2 noiembrie 2018, nehoienii au caldura. Sambata, 24 noiembrie, a venit primul transport de coji de seminte de la fabrica de ulei. Noi insa ne asiguram si cu rumegus. Inainte era mai usor. Acum luam de la cei care inca prelucreaza lemn in zona noastra. Exista un stoc de doua luni astfel incat sa nu avem probleme de nici un fel. In 2017 am folosit ce-i drept si coceni de porumb cu umiditate mica pe care i-am achizitionat de langa Bucuresti. Dar daca este sa facem un clacul, un metru cub de lemn costa cam 450 de lei si o familie trebuie sa ia cantitate mare astfel incat sa treaca de iarna, iar gigacaloria este 167 de lei, clar ca este mai bine in sistem centralizat la Nehoiu! Fiecare abonat este racordat separat la sistem si este foarte corect si util pentru toata lumea.
Fac slalom printre idei. Orasul buzoian care se incalzeste cu coji de seminte detine in acest moment si pretul cel mai mic al gigacaloriei in Romania, 167 de lei. Fapt care ii face invidiosi pe orasenii Buzaului, spre exemplu.
In Romania, pionierat in producerea de peleti din coji de seminte a facut in 2010 o firma din Constanta care produce si ulei de consum. Totul pornind de la dorinta de a proteja mediul. Peletii acestia sunt ecologici pentru ca, arata specialisti ai companiei, sunt neutri din punctul de vedere al emisiilor de carbon. La ardere, acestia emit aceeasi cantitate de dioxid de carbon care a fost absorbita de plante in timpul cresterii. Deci, aproape fara emisie de fum, continut scazut de metal, iar sulfurile sunt aproape inexistente. Specialistii merg mai departe si recomanda ca restul – cenusa – sa fie folosit ca ingrasamant natural pentru ca este bogat in minerale. Cel mai important este ca este o sursa stabila, ieftina, moderna. Peleti si brichete din coji de seimnte se produc si in judetul vecin, Vrancea. Vrancenii scot pe piata brichete cu umiditate si de 7 la suta, adica rentabilitatea fata de lemn este ridicata.
Mai mult, din 350 de orase cate are Romania, in 253 se practica inca sistemul centralizat de incalzire, iar tendinta este a sistemelor mici de incalzire. Nu este insa nici un oras romanesc ai carui edili sa fi declarat ca incalzirea se face cu coji de seminte intocmai ca la Nehoiu! Buna practica, ecologica, asa cum ii sta bine unui oras de munte si ieftina pentru buzunarul locuitorilor! Asa cum Oradea este cel mai cautat oras din tara pentru ca aici incalzirea se face cu apa termala, iar investitiile depasesc orice gandire, poate ca si Nehoiu iese din rand cu aceasta noutate.
Nehoiu este un oraș de munte, poate jumătate din cei 10 mii de locuitori se încălzesc in modul descris de tine, restul cu lemne – 450 lei mc.
Un oras foarte frumos..pacat ca nu se investeste in turism si agrement,ar ridica foarte mult zona