DISPOZIȚIE
privind convocarea în şedinţă extraordinară (de îndată)
a Consiliului Local al Municipiului Buzău
Viceprimarul municipiului Buzău, judeţul Buzău:
Având în vedere:
– art. 163, alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile art. 2 din Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 239/28.10.2020 privind alegerea viceprimarilor municipiului Buzău,
– prevederile art. 133, alin. (2), lit. a), art. 134, alin. (1), lit. a), alin. (4) art. 139, alin. (5), lit. c), art. 196, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
DISPUNE:
Art. 1.- Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţă extraordinară (de îndată), pentru JOI, 29.09.2022, ora 09:00, şedinţă care va avea loc în sediul Consiliului Local al Municipiului Buzău, situat în municipiul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în Palatul Comunal, etaj 1, sala Stan Săraru (sala 24).
Proiectul ordinii de zi al şedinţei este următorul:
1.- proiect de hotărâre nr. 204/27.09.2022 privind îndreptarea unei erori materiale strecurate în HCL nr. 197/20.09.2022 privind aprobarea studiului de fezabilitate, revizuit, și a indicatorilor tehnico – economici, revizuiți, pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Buzău, în perioada 2014-2020”;
2.- proiect de hotărâre nr. 205/27.09.2022 privind rectificarea 5 a bugetului municipiului Buzău, pe anul 2022.
Art. 2.- Proiectele de hotărâre prevăzute la art. 1 vor fi puse la dispoziția consilierilor locali în format electronic.
Materialele prevăzute la art. 1 pot fi studiate, în format letric, de către consilierii locali, la cabinetul Secretarului General al Municipiului Buzău.
Art. 3.- Proiectele de hotărâre au fost inițiate de viceprimarul municipiului Buzău.
Art. 4.- În preambulul proiectelor de hotărâre prevăzute la art. 1 au fost indicate Comisiile de specialitate la care acestea au fost trimise spre avizare.
Art. 5.- Proiectele de hotărâre se regăsesc pe pagina de internet a primăriei, www.primariabuzau.ro
Art. 6.- Secretarul General al Municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri, Îndrumarea Cetăţenilor şi Secretariat, va asigura aducerea la cunoştinţă publică a prevederilor prezentei dispoziţii.
VICEPRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Ionuț- Sorin APOSTU
Add Comment