Advertorial

(P) Ministrul Romașcanu, în vizită la românii din Chicago

Am cunoscut oameni absolut minunați, care vor fi partenerii noștri în proiecte culturale, care să sprijine misiunea celor de departe de a ne menține identitatea, oriunde am fi.

Duminică și luni am avut marea bucurie să mă întâlnesc cu comunitatea românilor din Chicago, una din cele mai numeroase și unite comunități românești din Statele Unite.

Fiind duminica prima zi a vizitei, i-am întâlnit în biserici, fie ortodoxe, fie de alte confesiuni, acolo unde țin sus cei mai importanți stâlpi ai națiunii noastre: credința în Dumnezeu, dragostea de țară și cinstirea limbii române.

Am cunoscut oameni absolut minunați, care vor fi partenerii noștri în proiecte culturale, care să sprijine misiunea celor de departe de a ne menține identitatea, oriunde am fi.

Am participat cu mare încântare la aniversarea a 21 de ani a revistei Tribuna Românească, o platformă de patriotism și cultură românească, efort minunat al lui Steven Bonica și al familiei sale. La eveniment am re-ascultat vocea superbă a Laura Bretan, studentă acum la conservatorul din Chicago.

Am vizitat apoi dacă nu singura, sigur cea mai mare școală românească din afara granițelor. 400 de copii de la grădiniță până la ultima clasă de liceu învață la Chicago să nu uite România, să o iubească, să iubească și să păstreze limba română.

Ministerul Culturii va fi un partener constant pentru păstrarea culturii și identității naționale oriunde in lume.

Mulțumiri ES Dlui Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA și ES Dlui Tiberiu Trifan, consulul general al României la Chicago. 🤝

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole