Advertorial

(P) PNL: La Cluj se poate! Faceți piețe volante și la Buzău!

Vă spun eu că nu e greu, dar trebuie să vă mai și pese de oameni și mai puțin de ambiții personale, premii cumpărate și alte bazaconii, precum că Buzăul s-ar compara cu Parisul sau cu alte capitale europene.

La Cluj #SePoate!

“2 piețe volante cu produse proaspete sunt deschise săptămânal, la Cluj-Napoca”, spune primarul PNL, Emil Boc.

Deputatul Gabriel Avrămescu, liderul liberalilor buzoieni vine cu un exemplu concret în încercarea de a-i fi susținută o solicitare publică veche – și în orașul Buzău să fie înființate piețe volante cu legume și zarzavaturi ținând cont că bazinul legumicol buzoian este unul dintre cele șapte încă existente și tradiționale ale României. Mai mult, în orașe precum cel exemplificat de liberal, Cluj, producătorii mici de legume fac eforturi uriașe de conservare a semințelor tradiționale, în timp ce Buzăul are sute de producători veridici în zone precum Vadu Pașii, Mărăcineni sau Glodeanu.

Așadar, iată mesajul președintelui PNL Buzău către primarul urbei Buzău!

Dle primar Toma, am propus de mai multe ori organizarea de piețe volante, la Buzău. În afară de niște târguri insalubre prin câteva localități din județul nostru, n-am găsit niciun loc unde micii fermieri buzoieni să-și poată comercializa produsele. Că tot v-ați declarat fan al administrațiilor liberale, aflați că la Cluj, în ograda primarului PNL, Emil Boc, sunt organizate piețe volante unde clujenii își promovează produsele locale. O minune, nu-i așa?De ce la Cluj se poate și la Buzău, nu?

De ce peste tot se poate cu străzi asfaltate, cu parcuri industriale, cu creșterea nivelului de trai și la Buzău “nu e momentul”? De ce România se dezvoltă, în timp ce Buzăul stă? Oare o fi greu să încurajați comercializarea de produse locale la prețuri accesibile pentru buzoieni, în cadrul unor piețe volante, așa cum face administrația de la Cluj? Vă spun eu că nu e greu, dar trebuie să vă mai și pese de oameni și mai puțin de ambiții personale, premii cumpărate și alte bazaconii, precum că Buzăul s-ar compara cu Parisul sau cu alte capitale europene. Faceți piețe volante pentru buzoieni, faceți lucruri concrete pentru oameni, că a rămas Buzăul în urmă în comparație cu multe alte municipii din țară.#Buzău#dezvoltare#piețevolante

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole