Specialiștii în promovarea zonelor cu potențial turistic din departamentul dedicat domeniul din Consiliul Județean Buzău au făcut publică agenda evenimentelor ce marchează și în geoparcul buzoian cei 20 de ani împliniți de Rețeaua Globală a Geoparcurilor Europene. Cu mare aplomb, în agendă sunt adunate laolaltă evenimente din mediul privat, dar și de la instituții publice și oferite spre alegere călătorilor de o zi sau turiștilor străini, care deja petrec în zone atât de frumoase ale arealului nostru încât noi, ca locuitori nu ne-am gândi nicicum că ne-ar putea aduce liniștea binecuvântătoare sau natura minunată aproape.
Optați pentru Ținutul Buzăului! Aveți o suită impresionantă de evenimente ce merg până pe 1 iunie – cu punct culimnant la Pâclele Mici – Vulcanii Mari, în campingul care va desfășura Lumea Copiilor.
COMUNICAT DE PRESĂ
Calendarul activităților din Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului în Săptămâna Geoparcurilor Europene: 18 mai – 2 iunie 2024
Săptămâna Geoparcurilor Europene se sărbătorește anul acesta în perioada 18 mai – 2 iunie 2024, în cele 109 geoparcuri internaționale UNESCO din 28 de țări ale bătrânului continent.
Numeroase ateliere, expoziții, proiecte educaționale, activități în școli, tururi ghidate, conferințe, întruniri, seminarii, sunt organizate de comunitățile locale și promovate în întreaga Rețea Europeană a Geoparcurilor, dovedind încă o dată faptul că utilizarea durabilă a moștenirii noastre geologice poate aduce beneficii economice pentru populația locală.
Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului se alătură acestor activități de sprijin și promovare a patrimoniului natural și cultural unic din acest teritoriu și propune publicului o serie de activități interesante:
- 21 mai: lansarea la Buzău a concursului internațional Geoparcurile Și Tu | Organizator: Rețeaua Globală a Geoparcurilor (Global Geoparks Network – GGN), Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului
- 24 mai: “Aventura Cunoașterii în Lumea Vulcanilor și a Fosilelor” – ateliere la microscop | Organizator: Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, Liceul Tehnologic Beceni
- 25 – 26 mai: Piața Artizanilor – Slow Food & Gourmet Hub Buzău, Berca | Organizator: Slow Food Buzău și partenerii
- 25 – 26 mai: Tururi ghidate cu bicicleta electrică la Vulcanii Noroioși | Organizator: E-Ventura/ E-bike Rentals (cu programare)
- 30-31 mai: Sesiuni de formare a tinerilor din licee, pentru participarea activă la dezvoltarea și promovarea geoparcului | Organizator: Universitatea din București, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, împreună cu Consiliul Județean Buzău și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ținutul Buzăului
- 24 mai și 31 mai: Ateliere de meșteșuguri (împâslit, țesut la război, modelaj în lut), Scorțoasa | Organizator: Asociația Tradiții pentru Viitor
- mai – iunie: Natura – Laborator Gigantic, ateliere practice de științe pentru copii la Pătârlagele | Colegiul Economic Regele Mihai I Buzău și Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului
- 1 iunie: Lumea Copiilor la Pâclele Mici: ateliere pentru copii, expoziție meșteri populari, gastronomie locală | Organizator: Vulcanii Noroioși – Muddy Land
- 1 – 2 iunie: Tururi ghidate cu bicicleta electrică la Trovanții de la Ulmet și Așezările Rupestre din Masivul Ivănețu | Organizator: E-Ventura/ E-bike Rentals (cu programare)
- 1 iunie: Excursie ghidată pe Valea Slănicului Superior: Grunjul de la Mânzălești – Canionul de Sare – Focul Viu 2 – Platoul Meledic | Organizator: Muzeul Timpul Omului (cu programare)
- 1 iunie: tur ghidat la Fierbătorile de la Berca cu elevi ai Colegiul Economic Regele Mihai I Buzău I
- 2 iunie: Ghizii Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului – training pentru sezonul de vară | Organizator: Muzeul Județean Buzău în cadrul Centrului Regional de Resurse pentru Tineret
- în fiecare weekend: Drumeții la Așezările Rupestre | Organizator: Centrul de Artă Aluniș
- Miercuri – Duminică: Expoziție de artă și Ateliere de olărit și țesut la război | Organizator: Centrul de Artă Aluniș
- Miercuri – Duminică: Centrele de vizitare de pe teritoriul geoparcului sunt deschise pentru public: Muzeul Chihlimbarului (Colți), Casa Memorială Vasile Voiculescu (Pârscov), GeoGate (Sătuc), Muzeul Formelor (Bozioru), Muzeul Timpul Omului (Mânzălești/ cu programare)
- Proiecte educative ale școlilor UNESCO:
- 21 mai: Șezătoare tradițională „Acasă la Mădălin Liță”, cu prezentarea geoparcului | Organizator: Liceul Tehnic Buzău
- 27 mai: „Povestea Ciupercilor de la Odăile” – povestea geologică și vizită la trovanți | Organizatori: Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, Școala Gimnazială Odăile
- 28 – 30 mai: Concurs școlar „Idei de afaceri sustenabile” (în limba engleză și română) și prezentarea interviurilor realizate de elevi, cu antreprenorii din geoparc | Organizator: Colegiul Economic „Regele Mihai I”
GEOPARCUL INTERNAȚIONAL UNESCO ȚINUTUL BUZĂULUI
Manager Geoparc Președinte Consiliul Județean Buzău Universitatea București
Răzvan Gabriel Popa Petre Emanoil Neagu Alexandru Andrășanu
Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului cuprinde 18 comune și peste 40.000 de locuitori. Teritoriul este o desemnare UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 213 de teritorii din 48 de ţări, incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor (Global Geoparks Network – GGN).
Managementul Geoparcului Internațional UNESCO este realizat de către Asociația Ținutul Buzăului, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău și Universitatea din Bucureşti.
Geoparcul UNESCO reprezintă un teritoriu unic, cu valori naturale şi culturale importante pentru întreaga umanitate și în același timp un concept de dezvoltare locală cu recunoaștere internațională.
Add Comment