Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” vă invită sâmbătă 21 mai 2022, orele 16.00, să sărbătorim împreună Ziua Mondială a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare. Este o zi specială, care ne oferă prilejul să promovăm diversitatea expresiilor artistic-culturale, având ca invitați speciali comunități etnice din România, cu tradiții culturale, lingvistice și religioase specifice, dar și ansambluri de dansuri a căror coregrafie va transpune în artă povești de iubire pasionale și antrenante, pe ritmuri orientale.
Așadar, pe scena Sălii Maximilian va participa Ansamblul „Kymata” din cadrul Comunității Elene Prahova, care a reușit să cucerească inimile publicului buzoian la edițiile anterioare și să creeze un adevărat spectacol, fiind multiplu premiat și o prezență periodică la televiziunile naționale și internaționale. Din 2010, în urma participării la Festivalul “Anapale” – Teatrul “Dora Stratou” din Atena, este membru cu drepturi depline al Consiliului Internaţional al Dansului – UNESCO.
Muzica și dansul se vor îmbina armonios într-un recital de excepție al îndrăgitei interprete Verona Adams, cu rădăcini pe linie maternă în nordul Greciei, care împreună cu Ansamblul „Olympus” din Galați a pregătit un colaj de melodii armânești, ce amintesc de valorile neamului aromân cu origini în munții Pindului din sudul Albaniei și Nordul Greciei.
„Vartavar”, ansamblul de dansuri tradiţionale al Comunităţii Armene din Bucureşti, pregătit de coregrafa Bela Martikian, care provine dintr-o familie de armeni din Grecia și stabilită în România, va interpreta serie de dansuri reprezentative din diferite zone ale Armeniei.
Cu o energie și veselie debordante, va urca pe scena Sălii Maximilian, Ansamblul profesionist „Enigma Romilor” din Republica Moldova, înființat în anul 2007, în cadrul Ministerului Culturii din Chișinău, de cuplul Veaceslav şi Rada Corjov.
Minoritatea macedoneană, prezentă pe teritoriul țării noastre din secolul XI, va fi reprezentată de Ansamblul „Sonțe” din Craiova cu o suită de dansuri tradiționale macedonene din regiunea Galicnick.
Ansamblurile „Șipote” și „Coconițe” din Iași, înființate la initiativa doamnei Laviniei Răileanu, abordează diverse stiluri de dans: indiene, uygure, rusești, armenești, italiene, grecești, medievale, bulgărești, sârbești, ukrainiane, chearlston, dansuri de salon din sec 19 sau dansuri create special pe muzica orchestrei de muzică veche Anton Pann etc. Pentru publicul buzoian au pregătit un program artistic din spațiul oriental și anume India. Stilul abordat este dansul bollywood, caracterizat prin stilizări, multă culoare, energie și pantonimă, dansul indian fiind în primul rând o formă de teatru.
Dialogul artistic multicultural va fi întregit de dansurile tradiționale românești din Moldova, Maramureș și Ardeal, prin interpretarea unică a Trupei As de la Palatul Copiilor din București, laureată a mai multor festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale desfăşurate în: India, S.U.A, Anglia, Olanda, Spania, Italia, Franţa, Turcia, Grecia, Bulgaria etc.
Vă așteptăm cu drag sâmbătă, 21 mai 2022, la orele 16.00, Sala Maximilian, la evenimentul devenit tradiție în Buzău, să ne bucurăm de frumusețea și unicitatea expresiei artistice a fiecărei comunități.
Intrarea în sala de spectacol se face pe bază de invitație. Invitațiile se pot ridica de la Magnolia Urban Café Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, Nr. 40, bloc Magnolia, începând de joi până sâmbătă (18-21 mai 2022), între orele 8.00-20.00.
În limita locurilor disponibile rămase, vor fi oferite invitații și la intrarea în sală, sâmbătă 21 mai 2022.
Add Comment