Vartejul numit chibzuit societate ne fura mare parte din povestea traita fara sa ne dam seama de oamenii simpli care dau valoare existentei. Trecem nepasatori pe langa chipuri care de fapt scriu apasat taina existentei unei comunitati. Spunem ca nu ar fi demn sa ne aplecam inspre taina lor si … trecem. Sa ne oprim astazi pe varfurile cand albe de putina zapada care apuca sa cada, cand arse de prea multa toamna intarziata in Mica Elvetie a judetului Buzau.
Astazi, Bisoca rasuna a inchinare si a refren de uratura si sa nu-i spunem cumva plugului sau plugusorului ca ar fi colind, ca-i stricam din valoare. Ii dam lui decembrie povestea pe care o asteapta fara sa uitam de toamna aceasta care a jinduit dupa vreo felie zdravana de toba de pe masa de sarbatoare la cat a putut sa stea ea pe aici!
Si pentru ca la momentul documentarii in sat, sus la Bisoca, am cunoscut ceva aparte zic sa va impartasesc si dumneavoastra. Mai apoi va las cu urechea si ochii pe uraturile rostite aparte pe piscurile acestea domolite doar de pasul echilibratului muntean de la Bisoca!
Bureti de marar, intre anotimpuri
Ei, da, astazi aflu in premiera despre acest tip de bureti de padure. Numai aici sus puteam sa cunosc povestea aceasta. De multa vreme caut sa o reintalnesc pe Ioana Horhocica, munteanca apriga get-beget si greu incercata de viata, in ograda careia am intrat pe nepusa masa intr-o zi de septembrie, la cules de prune. Aceasta 
fiind povestea de atunci, acum deja miroase a iarna numai ca pe masa apar semenle toamnei. Vorbele spuse la final de septebrie arata o invoire reciproca in a ne revedea. Si am facut in asa fel incat macar fata de unul dintre satenii din Lopatareasa sa-mi tin vorba. Programez din timp sa o revad pe Ioana Horhocica.
Numai ca sinuosul drum judetean care da sa intoarca pasul calatorului, nicidecum sa-l duca spre taramul montan de la capat, e greu de invins! Daca e sa cred si eu ce spun oficialii Buzalui, atunci zic ca abia astept ca temperaturile sa treaca de 5 grade C sa se poata construi pe acest drum afurisit! Strang din dinti, zic ca ar mai fi putin si reusesc sa vad culmile Bisocii. Traseul se schimba din mers astfel incat o caut pe doamna aceasta aparte a zonei imediat ce fac un popas ca de un ceas in centrul comunitatii Bisoca – o comunitate care imi apare astazi fortificata intre versanti. Rar ies de pe drumuri oameni care nu alearga precum orasenii mereu nemultumiti de timp. Sunt putini si iau mai ales calea de coborare spre oras. Altadata aglomerat era mai ales in jurul unui magazin satesc, acum nici tipenie!
O caut pe Ioana Horhocica. Prin curtea larga si lunga, imbracata in pruni ce au rodit atunci, in septembrie, toamna lunga a lasat un rand de iarba nearsa inca de iarna. Doamna din fata mea aduce cu ea un miros grozav de gogosi. Si nu simple. Este mirosul acela de branza de munte aseazata in cumintenie intre doua plapumi de coca. Ha! Am ghicit! Doamna aceasta a spus clar ca face gogosi cand ne vedem si a facut… branzoaice, iar eu m-am tinut de cuvant si am dus zaharul vanilat. Va povestesc in detaliu pentru a nu mai primi intrebari de genul: de ce scrieti mai ales despre munteni? Simplu: stiu sa spuna “buna ziua”! Am sa scriu curand si despre buzoienii din Baragan indraznind cumva sa le inteleg existenta, insa atasamentul este de coasta muntelui! Ioana ne pofteste in casa sa discutam.
Ioana Horhocica este una dintre cele mai harnice culegatoare de ghebe. Deci, culege, insa mananca doar atunci cand le prepara prima data. Aflu de la sateanca din Lopatareasa ca muntenii din partile acestea nu-si pregatesc din ghebe fel si fel de mancaruri pe care sa le conserve. Nu! Spala bine ghebele si le dau in fiert ca jumatate de ora. Le pun la borcan cat mai naturale, fara multe condimente si cand doresc ciorba, tocanita sau zacusca din ghebe, in post, desfac borcanul si pregatesc. Pe cealalta vale, a Buzaului, muntenii fac fel si fel de preparate din aceste ciuperci nepretuite de padure. Dar in casa acestei doamne am sa gust in premiera pentru mine buretii de marar.
Mi s-au parut a fi cei mai buni bureti de padure pe care i-am gustat in viata mea! Aroma intensa si consistenta acestor ciuperci incluse de Ioana Horhocica tot in categoria ghebe sunt amintiri pana dupa ploile din toamna urmatoare cand se fac aici sus, la Bisoca, buretii din nou! Lasam caldura si mirosul placut de branzoaice din casa Ioanei si cautam iarasi drumul.
Povestim plugusorul
Caci mai rar mi-a fost dat sa traiesc si sa ascult povestea plugusorului de la munte. Si tot rar am intalnit si acel muntean care sa spuna noi am imprumutat si braul nostru si plugusorul! Da, cu Constantin Moise stau din nou de vorba, iar primarul Florin Stemate asista cu atentie si din cand in cand aduce in atentie propriile amintiri, ca de, flacaii de la munte in ceata de plugari intra rand pe rand cand le vine vremea sa mearga la urat! Asezat cuminte si de ocazie pe scaunul de primar, Constantin Moise ne induce rapid in povestea unei traditii pe care o duce cu exactitate de gata 50 de ani, daca am calculat eu bine. Acum, cinstit nici nu stiu sa spun clar de cata vreme, eu pe Constantin Moise il cunosc de gata 20 de ani si neschimbat este.
La inceput o iscodire de sezon, in nici doua minute o poveste cu talc care efectiv ne induce si trairea de sarbatoare, dar si pretuirea pentru ceea ce generatii de-a randul ne-au lasat in traista cu zestre. Tinand cont de informatiile din acest material, dar mai ales de calibrul interlocutorului meu pe care il consider a fi alaturi de Cecilia Petrescu si Ion Zota singurii culegatori de folclor autentic din judetul Buzau as zice raspicat: reportajul de astazi are valoare documentara!
Constantin Moise sta serios in istorisirea aceasta semn ca plugul sau plugusorul pentru munteni nu este o simpla uratura zisa la vremea ei, ci este mai degraba acel inscris din suflet care e scos pret de o zi in comunitate, dus cu scop de purificare prin zurgalai si clopote cat mai mari, buhai si bice, prin uraturile flacailor din ceata, dar mai ales prin veselia celor ce il recita. Plugusorul de la Bisoca este unic si v-am spus anul trecut povestea lui in reportajul CEATA MARE UNE;TE SATELE DE MUNTE. Astazi revin, ca o datorie fata de dumneavoastra, cei care asteptati ca informatiile de la mine sa fie complete, asupra plugului de la Bisoca pentru ca acest culegator de folclor, ocupatie asa de dificil de identificat in judetul Buzau, dar si ca preocupare a zilelor noastre extrem de rara, trebuie tinut aproape. Iar plugul este al lui Alexandru Ioan Cuza – izbavitorul bisocenilor care i-au ramas in veci recunoscatori. Astazi, adica in prezent, plugusorul de la Bisoca este unic in plan national, iar Constantin Moise este el insusi un campion al acestei traditii!
Scrierea mea de la sfarsitul acestui an 2019 comporta o liniste aparte data cu exactitate chiar de interlocutorul meu, dar mai ales de uratura aleasa din zi speciala pentru muntenii mei! Numai ca indiferent de pasiunea cu care eu va spun in fiecare reportaj ca judetul Buzau este o imensa enciclopedie a traditiilor populare si a frumusetulor naturale, valoarea personajului central o intrece de fiecare data. Ia sa ascultam cum si-a alcatuit domnul Moise de la Bisoca ceata in care intra la fiecare sfarsit de an si expati – tineri bisoceni plecati peste an la munca in strainatate, dar care il cauta in decembrie si vin acasa special sa mearga pe 31 decembrie cu plugul!
Plugul bisocenilor e revelionul lor sau la scara nationala este Calusul de la Buzau. Joc ritualic datator de viata, energie, purtator de capacitati nebanuite, purificator si aducator de iubire si de unitate in comunitatea Bisoca Este ceata care va uni mereu satul de la munte la final de an si de multe ori va casatori fetele nemaritate, asa, ca in vremurile vechi. Doar ati ascultat, nu-i asa?
Pentru mine esenta haiturii acesteia sta prinsa bine in primul insert audio care si deschide repo rtajul de astazi. Este insasi valorizarea poporului roman cu toate simtamintele lui combinate: amaraciune profunda care da in veselie, filozofie pura a vietii chinuite in istoria noastra, dar si in prezentul ce-si cauta directia demna de 30 de ani, efemeritatea omului pe pamant, alergatura fara tihna a omului dupa hrana gurii, dar mai ales speranta romanului ca de maine ar putea sa inceapa un an mai bun si mai prosper pentru el.
Il las pe Constantin Moise in patria sa libera, incarcata cu frumuseti naturale, obiceiuri si traditii ce pot oricand sa stea cu cinste in patrimoniul imaterial al UNESCO! Frumusetea plugului de la Bisoca probabil ca nu a fost nici in acest an cuprinsa intru totul sau asa cum ar trebui. Nici eu nu sunt etnolog, sunt un jurnalist care isi iubeste marea patrie numita Buzau si careia ar vrea sa-i faca loc in primul rand national, numai ca mereu ne vor tine pe loc oameni nepriceputi asezati in jilturi pretioase pe termen prea lung. Tocmai de aceea vi-i aduc in prim plan pe buzoienii reali precum Constantin Moise si plugul bisocean, o reala carte de filozofie a insasi istoriei poporului roman actualizata parca, insa nu e asa, la viata de astazi!
Punem insa chezasie iarasi speranta la final de an! Inchidem ochii si inaltam mai curand o 
uratura, decat o ruga! Sa-i cerem anului ce sta cu degetul parca sa bata in usa fiecaruia dintre noi, sa-i cerem sa ne faca mai putin rabdatori, sa muscam din felia noastra de libertate astfel incat sa-i simtim gustul macar la jumatate, sa ne redea zambetul cu care sa-l intampinam si pe romanul ce se arunca in lupta contra noastra fara sa stie ca greseste – asa spune si plugul de la Bisoca la un moment dat! – si sa-i mai solicitam anului nou sa ne lase dorinta de a munci asa cum o aveam pana nu cu mult timp in urma! In schimb ii dam nereusite, neimpliniri, nemultumiri, nepricepere si multa, dar enorm de multa indolenta! Sa le ia pe toate!
La multi ani!
Multumim Nicusor Bacain-Neculai pentru trei dintre fotografii!
Add Comment