Social-democrații aduc în atebție publică planul de măsuri ce vor fi aplicate pentru a da ajutor susținut categoriei de români considerată vulnerabilă. Deputatul buzoian Romeo Lungu arată că acest plan va fi discutat în coaliția de guvernare.
“ România are nevoie de un 𝗽𝗹𝗮𝗻 𝗮𝗺𝗽𝗹𝘂 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 și #reziliență economică. În contextul actual, extrem de dificil pentru românii vulnerabili, #PSD propune măsuri țintite: Acordarea de vouchere a câte 50 de euro, la fiecare 2 luni, pentru cumpărarea a 6 alimente de bază de către familiile cu copii, persoanele cu dizabilități și pensionarii cu venituri mici. Acordarea de vouchere a câte 30 de euro lunar, timp de 7 luni, pentru achiziția de rechizite, haine și alimente, tuturor elevilor care primesc burse sociale.
Sprijin pentru transportatorii afectați de creșterea prețurilor la carburanți pentru firmele care alimentează de pe teritoriul României și se ocupă de transport de mărfuri sau persoane. În privința #valorii finale a acestor vouchere, PSD consideră că aceasta trebuie stabilită în cadrul Coaliției de guvernare, pe baza datelor economice privind #impactul#bugetar, numărulului estimat de beneficiari și a surselor de finanțare disponibile”.
Add Comment