Vantul le-a strans laolalta si le-a ingramadit sub un brat de pin negru lasat la pamant pentru ca era prea tanar pentru foc sau pentru prelucrat in gater. Frunze razlete cazute din copacii ce imbraca marginile prapadite ale drumului pacatului stau bine ascunse intr-o patura galbena peste pamantul pregatit de ninsoare. Opresc si caut cateva ghinde. Veveritele au dat palariile jos si au plecat cu fructul. Printre frunze stau rusinate palariile cu codite lungi. E inca toamna blanda spre Bisoca.
Ies din Sarulesti cu inima stransa: insusi centrul comunei este un dezastru care nu-si schimba fata nicicum, la niciun fel de indemn, sub mana nimanui, deloc. Cum sa mai zic? Aceeasi ingramadeala de masini, mizerie, dezolare, aceeasi fata gri a cladirii autoritatii locale. Imbatranit totul. Neputincios. Nimic atractiv la prima vedere. Noroc ca drumul isi continua urcusul si apar gospodariile incarcate cu stupi de albine care dau o nota placuta, colorata, aproape ca si simti miros de miere calda, desi nici un harnic apicultor nu are stup deschis pe aproape. Mi-am zis ca trebuie sa spun si lucruri neplacute pentru ca sunt comunitati in judetul Buzau care se simt extrem de confortabil asa cum sunt de cel putin zece ani si chiar nu au chef sa le deranjeze cineva. Tocmai de aceea, sentimentul ca toata lumea hiberneaza inainte de vreme este permanent cand treci prin… nu enumar astazi!
Memoria unui drum contine doare amintiri legate de pietre, masini care urca sau coboara, oameni care il calca si mai ce? Memoria drumului pacatului, ii zic mereu asa drumului dintre Sarulesti si Bisoca, are de data aceasta o tresarire frumoasa. Parca i se si vede inima mare si batand ca o toba coordonata de un copil de patru ani care acum a descoperit acest instrument si exerseaza pana isi termina puterea. Inima acestui drum este resuscitata. Are ce povesti. Nu cu mult timp in urma, anul acesta adica, el a fost urcat de un autotren neobisnuit. Tirul despre care fac vorbire a fost incarcat cu o casa intreaga adusa tocmai de la Radauti, judetul Suceava.
Infuzie de istorie in Muntii Buzaului
Ne-am uitat cu jind in ultimii cativa ani la ceea ce se intampla in Mures, Covasna, Cluj sau Bistrita-Nasaud, nu-i asa? Iata ca desi idei au fost si la noi, intentii asemenea, a venit si curajosul care a spart si linistea partial arhaicului Buzau care sta cumva la loc de cinste pe harta zonelor inca bogate in elemente naturale din Romania. Daca un domn si-a ridicat deja la Parscov o copie a casutei din Chiojdu inscrisa pe bancnota de 10 lei, de data aceasta Ciprian Baciu vine la Bisoca. El a adus o casa veche din zona Radauti si acum a finalizat si etapa asezarii pe fundatie a casei vechi, din lemn, in care vrea sa ajunga repede sa locuiasca impreuna cu sotia si fetita in varsta de patru luni. Acelasi drum pacatos ne-a condus pana in Bisoca, la bucata de pamant pe care bucuresteanul de 31 de ani si-a cumparat-o: Ciprian Baciu ma numesc. La
Bisoca … am cautat un teren care sa-mi placa in Muntii Buzaului si dupa cateva luni de cautare am gasit la Bisoca. Zona e mai putin turistica, drumurile nu sunt asa de bune, e mai putin accesibila, s-a pastrat peisajul neasaltat… e mai retras, piesajele sunt foarte frumoase, e ralativ aproape de Bucuresti, satele sunt mai bine pastrate. Am cautat o zona oarecum virgina. Organizez evenimente culturale in centrul Bucurestiul. Intr-o gradina, avem un spatiu. In paralel mai tin cursuri de filozofie indiana si sanscrita, de fapt mai mult de sanscrita. Planul ar fi sa facem aici, la Bisoca, un centru cultural, o scoala de vara pentru oameni care vor sa studieze. Din Romania si din alte tari. O scoala de arte si de mestesuguri. Peste drum, nu in aceasta casa.
Il gasesc pe Ciprian dand efectiv la tarnacop. Nu am inteles operatiunea pentru ca imaginea casutei vechi a furat orice atentie secundara. Era ajutat de un prieten care probabil s-a indragostit de zona montana careia noi ii spunem cu mandrie Mica Elvetie din Muntii Buzaului. Tinerii privesc cu incredere in proiectul lor care este in mod clar o reusita pentru ca nu pariaza nicidecum pe modernismul cladirilor din sticla, ci recupereaza istorie. Are vreo 60-65 de ani. E construita din barne din lemn, acoperisul din dranita, peretii din lemn. Am gasit o echipa de mesteri din Bucovina, au demontat-o, au i
ncarcat-o in tir, au descarcat-o aici, a fost complicat cu tirul aici. Cu greu am scos si tirul, nu mai putea urca. In paralel, noi din timp, adica toata vara am ridicat fundatia. Aceeasi echipa a venit si a asamblat-o. Acum urmeaza finisaje, tencuieli, restaurare podeli si ferestre. Pe multe, daca sunt in stare buna le vom folosi. Daca nu vom construi altele asemanatoare. In partea audio aflam de la Ciprian Baciu si despre proprietarul casutei radautene care rade acum in soarele Bisocii.
Desigur, lectia despre infuzia de istorie bucovineana in Muntii Bisocii mi-a predat-o sumar primarul Florin Stemate care pare cuprins de entuziasmul tanarului de a veni din inima Bucurestiului sa locuiasca sus, tocmai sus, la Bisoca. Entuziast pentru ca sunt cateva sute poate de locuitori pe care ii gasesti in tari de pe tot globul pamantesc plecati la munca. Deci, cateva sute pleaca si vin incet-incet alti romani care pun pret pe naturaletea acestor locuri: Este o idee foarte buna. Au mai venit cetateni. Vor case din zona noastra pentru a le restaura. Mai sunt putine case vechi. Pacat ca vin asa de tarziu. Daca veneau macar cu zece ani in urma… l-am ajutat la acte – am fost prompti, apoi daca a avut nevoie la scos tirul de aici am venit cu utilajele noastre. La final ne mandrim si noi cu el! Daca a venit unul poate mai vin si altii! Mai ales ca se cauta acest mod de cazare in case batranesti.
Desigur! Iar lectia aceasta au invatat-o rapid si au pus-o in practica alte comunitati in care astfel de tineri si-au gasit cuibul din vis. Au iesit in lumea mare si au strigat din strafundul plamanilor vestea: au auzit-o cativa care au si venit sa vada ce se intampla. De obicei, turistii nu vin singuri, aduc cu ei si un prieten, o cunostinta… Hai, Bisoca, poti!
Fundatia este marea realizare a casei. Casa a fost pe un teren relativ drept la Radauti. Noi am facut o fundatie de un metru adancime si 65 de centimetri latime, iar in spate urca pana al un metru si ceva datorita inclinatiei terenului. Este o fundatie traditionala. Am studiat mult pentru a recrea un mortar care se folosea acum 200-300 de ani: mortar de var pasta care trebuie lasat la invechit macar vreo sapte luni de zile sub apa, praf de caramida si var hidraulic natural folosit in restaurari si care nu se gaseste in Romania, l-am adus din Germania, si nisip. In interior vom tencui cu pamant in strat de cinci-sase centimentri si la sfarsit o tencuiala pe baza de var.
Semnal de alarma: puneti pret pe traditiile Buzaului!
Ma uit cu mare atentie cand la primarul Florin Stemate, cand la tanarul Ciprian Baciu care a avut un curaj de erou modern: la Radauti si-a pus in spate o casa veche si a dat-o jos in Muntii Buzaului unde ii si da incet-incet, cu migala si bucurie, valoare de bijuterie! Primarul se simte cumva el insusi impulsionat sa contribuie la iesirea din rand a zonei si vede in ceea ce face acest tanar inclusiv resuscitarea unor ocupatii traditionale. Aflam in inregistrarea audio despre ce mestesug al batranilor de la munte este vorba.
Cei doi prieteni de la Bucuresti bateau cercuiala pe perete si incercau sa umple cu piatra un sant pentru drenaj. I-am tinut de vorba timp de jumatate de ceas, i-am retinut relaxarea si siguranta in a trata acest subiect, zic de Ciprian Baciu, si i-am lasat intr-o pace deosebita langa casuta bucovineana cumparata de la Suceava cu circa 2.200 de euro. Ganduri bune de la oameni faini, bine intentionati, cu sperante depline si cu desaga plina de incurajari concrete la adresa oamenilor acestor zone care spun tot timpul ca nu au cum sa faca mai mult decat fac in prezent. Pentru ca vin astfel de oameni care pun pret pe traditii, iata, muntenii din Bisoca pot ei insisi sa-si dea jos cutitoaia din pod, sa-si instaleze scaunul de dogar si sa-si scoata cutia cu dalti, ba la munte se mai pune sic ate un sort din doc pe pieptul dogarului! Ia sa vedem daca nu cumva la festivalul zonei care va fi in august 2019 scaunul si dogarul vor sta la loc de cinste! Sper sa renasca lucrurile de genul asta. Pacat ca oamenii din ziua de azi si tinerii nu mai sunt interesati de studieze mestesuguruile, imi spune cu o privire fixa in ochii mei tanarul Ciprian Baciu care deschide fara sa isi doreasca acest trend al restaurarii caselor vechi si in zona Buzaului.
Tanarul zambeste continuu cand se uita spre casa scaldata intr-un soare bland de toamna tarzie. Anotimpul acesta ii poarta noroc. E convins ca bucata sa de istorie consta in fapt in reusita pe care vrea sa o aiba pana la final. Nu a pus vreun pariu, nu vrea sa culeaga stele de pe cerul Bisocii, vrea o viata linistita si mai vrea sa resusciteze si viata culturala din acest sat. Numai ca tanarul nu stie ce grupuri de colindatori se formeaza sus, pe povarnisul acestor munti si ce coordonare de exceptie face el domnul Constantin Moise – pe care il si rog sa-si stranga plaiesii sa-i aratam lumii cum pot ei fi inca ancestrali chiar! Dupa ce va da ascultare in caminul cultural grupurilor de colindatori care in restul anului sunt oameni obisnuiti va sti clar ca nimic nu i s-a intamplat fara vreun sens anume!
Eu nu pot sa termin fara sa asez fila cu povestea bucuresteanului, care preda sanscrita si restaureaza prima casa veche traditionala din judetul Buzau, langa farfuria bisoceana. In ea, acum in noiembrie, in plin post al Craciunului, iar muntenii il tin cu sfintenie, sta lingura de zacusca de ghebe, fasolea vartoasa batuta si unsa cu rentas de ceapa si bulion, bucata zdravana de mamaliga, si rece e buna in acest caz, ceapa durdulie si galbena scoasa din fata casei, si, daca foamea e mare ascund de-a dreapta si o lingura de varza calita. Ospat curat, caci totul e asezonat cu o cescuta din cea mai mica dintre categorii si in care se toarna tuica noua, inca tulbure pentru ca abia s-a terminat cazanul!
Exemplu de vointa care poate resuscita o intreaga comunitate intinsa fix cat Bucurestiul Romaniei, insa asa de putina la numar… gata de 3000! Ciprian Baciu si casuta bucovineana sau judetul Buzau pe harta zonelor cu case vechi devenite bijuterii arhitectonice in calea turistilor!
Add Comment