230.000 de euro urmează să ajungă în zonele de maximă notorietate turistică din Geoparcul Ținutul Buzăului, însemnând 18 comune ale județului Buzău. La finalul ședinței ordinare a lunii iunie 2024, a Conisliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, președinte al acestui for a oferit mai multe detalii, accentuând pe faptul că nu este prima tentativă de geohub la Buzău.
Potrivit hotărârii de CJ, proiectul de geohub se desfășoară prin Direcţia de Dezvoltare Regională – Serviciul de Dezvoltare a Turismului, a Imaginii judeţului Buzău, Cooperare Internaţională. În același timp, CJ Buzău va fi parte în proiectul „Geopark Nature Discovery Hub (GeoHub) – Hub de Descoperire a Naturii din Geoparcuri” în calitate de partener, finanțat prin (Interreg VI-B) NEXT Black Sea Basin Programme Proiectul „Geopark Nature Discovery Hub (GeoHub) – Hub de Descoperire a Naturii din Geoparcuri”.
Acest prim geohub are drept scopuri conservarea mediului, a geodiversității și biodiversității, protecția zonei marine, acțiunea climatică, agricultura durabilă, producția durabilă și consumul durabil, economia circulară și eficiența resurselor și urmează să fie promovat pentru finanțare prin (Interreg VI-B) NEXT Black Sea Basin Programme.
Proiectul, realizat în parteneriat cu entități asemănătoare din trei țări, Turcia, România și Republica Moldova, asigură pentru Județul Buzău finanțarea unor activități menite să susțină, printre altele, și dezvoltarea durabilă a Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului. Astfel principalele activități ale proiectului sunt:
- Componenta 1: Centre educaționale și rețea de monitorizare a calității aerului – întâlniri ale partenerilor pentru realizarea de activități de teren, studii și cercetări privind schimbările climatice din teritoriile vizate, ținând cont de criteriile UNESCO, Acordul de la Paris privind schimbările climatice și criteriile Pactului verde european, în scopul promovării geoparcurilor în context naţional; amenajarea și dotarea unui centru educațional pentru științele naturii ce va folosi tehnologii inovatoare de învățare, adresat în principal tinerei generații, pe teritoriul județului Buzău; realizarea unei rețele de monitorizare a calității aerului care măsoară parametri precum calitatea aerului, calitatea plantelor, aerul, temperatura, presiunea, luminozitatea, concentraţia CO2, aerosoli, CH4, umiditatea în zonele naturale de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului și în jurul bazinului Mării Negre; participarea la o conferință internațională în cadrul proiectului.
- Componenta 2: Campanie de Comunicare a geoparcurilor ca teritorii de dezvoltare durabilă – o platformă de E-learning a proiectului, în 3 limbi străine (turcă, română, engleză); 20 profesori, 150 de elevi și 50 de părinți din județul Buzău, inițiați în principiile dezvoltării durabile din perspectiva schimbărilor climatice; un curs privind managementul durabil al geoparcului, din perspectiva domeniilor Patrimoniu Natural – Patrimoniu Cultural – Managementul destinației. Cursul va fi adresat în principal elevilor și profesorilor, dar el va putea fi accesat ulterior și de alte părți interesate din județ (unități de turism, instituții de cultură, persoanelor care însoțesc grupuri sau ghizi).
- Componenta 3: Evenimentul GREEN WEEK în România, Turcia și Moldova. Aceste activități au ca scop creșterea gradului de conștientizare despre probleme de mediu, promovează durabilitatea practic și implicarea comunităților locale în luarea de măsuri pentru un viitor mai verde și crearea de sinergii transnaționale. Un eveniment organizat: Săptămâna Verde a Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului; o competiție online pentru tineri, Green Route, pe teme de ecologie, organizată pe platforma proiectului, cu participanți din Turcia, România și Republica Moldova.
Add Comment