Trebuie sa fie cea mai frumoasa zi pentru reportaj! Stiu putine informatii despre subiectul meu pus la cale de ceva vreme pe internet. Asa se face acum! Asa fac si eu! Destul de rar sa te loveasca fabulosul in tmp ce te afli in documentarea altui subiect. Un domn profesor universitar din Iasi imi recomanda sa vad o plantatie cu aronia. Nu-l cunosc pe profesor, nu am auzit sa existe aronia ca plantatie in judet. Stiu despre o incercare de cerecetare in sistem universitar pe un sol din judet, insa ceva foarte exact. Aronia e adusa din toamna anului precedent pentru a fi mangaiata si de vant si de soare la Buzau, se afla in ghivece, iar acum o fi fost plantata.
Caut pe net insa oamenii care isi dau aceasta silinta. O imagine … cu aronia. Mister. Interactionam. Ne prezentam destul de tarziu, cam dupa ce aflu partial povestea unor corporatisti de Capitala care vor sa-si ocupe timpul liber de weekend. Las sa curga misterul. Tarziu primesc mesajul ca a inflorit superb aronia in Campia Baraganului.
Gata. Cine sunteti? Doi tineri de 33 de ani, IT-isti. Ei erau cultivatorii de aronia cu hobby de weekend. Fixam ziua si ne vedem, in weekend, nu? Da. Imi spun sa am ziua cea mai lina pentru reportaj. Asa imi doresc si ma ajuta soarele care sta fixat deasupra mea si-mi da din cand in cand raze directe. Hai, hai, lasa oboseala de weekend! Ce stie el, soarele cata munca ne e dat sa depunem! In spate incepe sa se intinda lenesa si ingalbenita de rapita Campia manoasa a Baraganului. Rupe imaginea batranul porumb, tuturor ne place mamaliga, dar e mult in fiecare an si asa de greu de lucrat de amaratul taran, dar si de grau uniform. Cand imaginea contine solarii de legume am ajuns la Glodeanu.
Hopa, apare doamna din poveste. Sa va spun cat de dezolante sunt ulitele scurte si intortocheate din sat, cat de amarate sunt gardurile facute una cu buruienile si ca din trei case una e parasita? Drumul nu stie povestea asfaltului si nici cu balastul nu a facut vreodata cunostinta. Poarta cu o degradare maxima semnul rotilor de caruta si niste serpi pe margine de pe la biciclete. Observatie. Celebrele conace de campie sunt inca in picioare si au gardul drept, semn ca-s de interes. Moda insa vine greu dinspre vestul tarii spre Buzaul precaut.
Unchiul ne arata casa la care trebuie sa ajungem si dispare. As fi vrut sa-l aud povestind despre curajul nepoatei, despre cum vin ei turistii pe drumurile din Vacareasca, si au venit destui, are sa-mi zica mai tarziu Ion Conacel, tanarul consultant IT din multinationala din Bucuresti care vorbeste precum curg bitii pe calculator, dar, si aici zic respect!, se controleaza si vorbeste mai rar!
Cum unchiul a plecat si a luat cu el cu niste povesti despre locuri saracite in timp de fermele smecherilor ce vin, falimenteaza si pleaca sau de indiferenta unora pe care niciodata nu se umezeste camasa cu maneca scurta de la munca de jos, nu am decat sa renunt la ideea de a-mi mai plimba ochii dupa omul cu bicicleta. Multumim, unchiule! In poarta, un tanar in tricou si blue jeans. Asa ma si asteptam sa fie. Pe doamna nu am avut timp sa mi-o imaginez. Apare si Mirela. Este supla si moderna, are un aer degajat, foarte responsabila si sigura pe ceea ce avea sa spuna in curand. Face gesturi de mama ocrotitoare, vorbeste rar, dar isi analizeaza vorbele.
Dupa caz e curiosul, barfitorul, smecherul, hotul, bunul samaritean, tatal de langa casa sau trompeta primarului. Vecinul de peste drum, un batran inclinat de mijloc de milioanele de sape date in 76 de ani, parca asa a spus, la radacina porumbului si cu ciorapul de la piciorul drept rupt. Mi-am dat seama de cum si-a scos tacticos gumarul vechi, si-a tras de ciorap cat sa acopere degetul mare, dar incet ca sa monitorizeze si ochii lui strainii de pe pamantul vecin, cel cu aronia, cultura ciudata a tinerilor de la Bucuresti. Il mai las putin, mai curand eu sunt curioasa cat are sa stea in observatie, si il iau la intrebari. Rupe si vreo doua buruieni, mai scurma pamantul pe langa o plantuta … o fi porumb?
Gata, domnul acesta tanar si-a intrat in paine. Stie despre ce vorbeste, stie si ce vrea, dar mai ales ce poate. Si-a pus la punct intai strategia de devenire si apoi a pornit la drum cu Mirela si aronia cea sfanta. Si o sa vedeti de ce ii zic asa. Nici eu nu gandeam ca am sa cunosc o planta tufis cu ciorchine de flori albe care au inceput in acest moment sa se transforme in fructe si care sa dea peste cap un prognostic medical. Noi lucram in Bucuresti ca si IT-isti si ne-am gandit la un hobby de weekend. Noi nu avem cum altfel. Pe viitor vrem joburi de acasa si probabil ca atunci ne vom ocpa mai mult de ea si in timpul saptamanii. Eu am fost motorul acestei afaceri, ma ocup de marketing si publicitate. Mirela zambeste larg si timid parca, insa si-a gandit foarte agresiv intrarea pe piata care este in fond partea cea mai importanta a muncii lor de la Glodeanu Silistea.
Ionut pare sa se relaxeze si cnd revenim la marketing o ascult pe Mirela. Am promovat foarte mult pe facebook, Nu a fost atat de greu. Chiar ne mai trebuia aceeasi cantitate ca sa putem acoperi toate comenzile. Clientii sunt diversi. Am reusit sa patrundem in corporatii. Anul acesta gandim alta varianta de marketing, tot prin corporatii. Am vandut de la cinci kg in sus. Am inceput cu 20 de lei/ kg. Asa am inceput, asa am terminat.
Sa nu-l uitam! Gata. De 12 minute, vecinul paznic nu s-a miscat de pe terenul vecin. Am venit sa vaz mazarea. Cum am pus-o, asa e. Nu stiu ce au baietii aici, dar pe toamna se fac ca niste struguri. Sincer va spui am gustat si eu mai pe toamna asa. Daca le iei mai devreme is acre, dar dupa septembre is bune tare. Acuma daca suntem vecini aciisa am grija si eu cum pot de munca lor. Ce sa facem! Da’ la noi nu s-a furat! Meseria noastra e sa cultivam porumb! Io am pe 27 mai 76 de ani, ce sa mai schimb eu porumbul si mazarea mea?!… Eu la mazare dau cu sapa… Ii buna si sapa. Eu praseam cu calul, dar eu stiu, tineretul asta o avea chef de treaba?
Puteam eu sa-l las neiscodit pe vecin cand el a stat aplecat numai la laba piciorului cu ciorapul rupt cateva minute!… iar dupa vorbele cu mine s-a infipt la radacina propiului gard si a tot smuls buruieni pana ce noi am iesit dintre aronii. Sa nu credeti ca facea vreun lucru demn de stima, rupea buruiana si o arunca pe o gramada haotica de gunoi de grajd combinat cu gunoi menajer.
Nu am avut nici un feedback negativ nici la aronia, nici la mure si nici la zmeura. Ne bucura foarte mult ca tinerii au inceput sa citeasca despre aronia, da din cap si spune sincer Ionut Conacel. In spatele casei de la bunica au plantat mur astfel incat sa nu mai vada peste tot numai porumb. Murului ii sta bine la Vacareasca si e ceva diferit. Infrumuseteaza locul si le-a dat renume vara trecuta. Am facut vin de mure. Cinci saptamani l-am lasat la fermentat si l-am pus in sticle de 500 de ml. In doua ore am vandut toata cantitatea. Vin pur, fara conservanti. 20 de lei sticla. A fost o surpriza!, si zambeste frumos ca un mare campion femeia tanara care a pariat ca va rezista ani buni pe pamantul arid de la Vacareasca. Imi doresc rezistenta si spunem ca facem agrofitness de weekend.
… nu zic eu, imi spune Petre Grivu, seniorul pomilor din Romania si director al Statiuni Pomicole de la Istrita. Este ca orice alta cultura care cere munca. Nimeni nu-i va scuti de munca. In acest moment aronia este la moda. E in trend. Se si dau finantari europene pentru infiintarea de culturi de aronia, nuc si alun. Toata lumea pune insa nuc. Nu stiu sa mai fie aronia in judetul Buzau. Face parte din familia arbustilor si stiu despre ea din povesti, culmea! O sa avem si noi la Istrita, in statiune. Vor fi aduse ghivece cu aronia si altele din clasa aceasta aparte sa cultivam pe o suprafata vecina cu drumul national spre Ploiesti. Nu este insa ceva concret. Terenul este liber si asteapta arbustii de aronia.
Ii las priviti de vecinii din sat. Niste straini, altii si primii din acest an au venit la baietii cu aronia. In vara trecuta, ferma de aronia din campie a fost loc de adevarat pelerinaj cu microbuze pentru turisti chinezi si canadieni si pentru foarte multi romani de peste tot din tara. Vin la Vacareasca, mananca atat cat pot si apoi isi culeg ce vor sa cumpere. Este si riscant sa deschizi asa portile pentru ca romanul trebuie educat sa culeaga aceste fructe – la rand – si nu doar ce este frumos! Dar lor le-a reusit! Copiii si mamele au apreciat fructele si o sa vedeti in pozele pe care mi le-a pus la dispozitie familia Conacel cum a fost.
Primesc salutul prafului care se ridica aprig pana spre orizont. Si el e parte din farmecul pur bio al povestii care deschide seria de reportaje www.buzaulinreportaje.ro. Ma introc, dupa obicei, peste un timp, la tinerii de 33 de ani ca sa vad cat de IT a devenit aronia, fructul minune din Baragan
Sunt bucuros sa aflu ca sunt inca multi tineri, precum si cei prezentati de Dvs mai sus, care isi folosesc timpul si ideile spre a obtine ceva util. Sigur, astazi iubim aronia, maine cine stie ce vom iubi? cert este ca iubim mama natura, iar daca nu vom prididi sa o facem vom avea viata vesnica pe acest Pamant, atat de biciuit astazi de tot felul de nepriceputi.
Va felicit pentru frumosul vis, descris aici ca o reusita a unor tineri frumosi, iubitori de oameni, nu neaparat de bani.
Sa ne vedem sanatosi si la alte experiente asemanatoare, cine stie, poate maine, poimaine mancam si altceva, la fel de sanatos.
Pe curand, cu felicitari si succes tuturor care incep ceva nou, frumos, placut si, de ce nu, profitabil.
Foarte obiectiv si realist reportajul. Ne bucuram ca exista asemenea tineri in aceasta tara. Sper sa fie distribuit intr-un numar foarte mare iar cei care vor fructe, sa sustin si aceste mici incercari ale tinerilor ci nu doar marile magazine. Spor la treaba!
Comments are closed.