Despre Irina mi-au povestit prajiturile. Nu oricare, ci acelea facute de ea. Au spus asa: ca liniile si culorile folosite arata cata dorinta de viata vie are Irina, combinatiile dintre dulce si usor acrisor ne duc spre o fata care stie sa puna punctul pe i, ca formele noi pe care le da prajiturilor clasice ofera imaginea unei tinere extrem de moderne si mai zic ceva, ca e o tipa pe care trebuie sa o vezi ca sa iti dai seama ca intre creator si creatie chiar este asemanare. Este un mix, ca sa folosesc un termen din bucatarie, care ma poarta usor-usor spre zona Caraiman a orasului Buzau. Prajiturile Irinei au ajuns pe cai diverse in farfuriuta mea. Ba un prieten care m-a rugat sa tin cont de ele dupa ce le gust, ba cadou de la o doamna faina care a spus raspicat ca nu a mancat vreodata ceva mai bun, ei, da, a fost si o doamna cu staif care a laudat calitatea si a plans pretul, ba am vazut pe la birouri din administratia publica cutiute care proveneau din cofetaria Irinei.
Fara sa-mi propun ajung la Irina. O amiaza lenesa cuprinsese orasul si nu-l mai lasa sa respire decat cat i-ar fi necesar. Adio agitatie, vara rapune orice act de curaj! Liber drumul cotit care ma duce spre strada Caraiman… In fapt, atunci imi dau seama ca e musai sa opresc, cand ajung aproape de strada aceasta celebra a orasului Buzau. O strada cu o mare dezvoltare economica pana nu de multa vreme in oras. Stiu povesti cu macelari care scot cei mai buni carnati de Plescoi, vulcanizari la care toti soferii alergau iute si, acum se naste o cofetarie ce poarta insemnele unor cifre fantastice pentru doua mame. Cofetaria se numeste 379. Eu sunt asociata cu o prietena. Fiecare cifra reprezinta data nasterii copiilor nostri. Ea are o fata, eu am doi copii. Fata e nascuta pe data de trei, copiii mei pe 7 si pe 9. Asa am compus numele cofetariei!
Am intrat si, desigur un miros nu dulce, ci parfumat, zic eu de fistic, imi ridica valul acesta de toropeala imprumutat de pe strada. Irina e zvelta si binevoitoare. Incepe sa zambaesca intr-un mod molipsitor. E joviala si arata cu pasiune spre ceea ce face: vitrina cu prajituri. Irina apare din sala de productie, asa era corect sa spun: Folosim doar ingrediente naturale si sanatoase. Lapte, unt, oua toate naturale. Nu exista prajituri incarcate de zahar, nu exista prajituri foarte dulci sau prajituri foarte acre, incercam un echilibru. Avem noua sortimente de prajituri astazi, eclere cu cinci feluri de crème, biscuiti, brownie – nu negresa de acasa facuta cu cacao, ci aici are ciocolata cam 1,1 kilograme de ciocolata. Mie mi-e pofta de o prajitura cu alcool. Si iarasi rade vessel, jucaus. Spune ca ii e pofta si isi trece o mana peste cealalta, nicidecum nu-si duce o mana spre buze, asa cum stim ca se practica. Imi zic clar ca am de-a face cu o tanara moderna in idei, comportament si atitudine.
Prajitura de care imi e pofta cred ca va fi una cu cointreau, portocala… un lichior sau un coniac…Cu toate ca se spune ca nu e bine sa faci doar lucrurile care iti plac tie si sa tii cont de oamenii din jur…Ma numesc Bucur Irina, o pasionata de cofetarie si de arta dulciurilor. Noi ne bazam mult pe retete frantuzesti si vrem sa trecem dincolo de cofetaria clasica romanesca si ceea ce se gaseste la noi in Buzau. Cu toate acestea vreau la un moment dat sa fac o amandina reinterpretata. In stilul meu! Studii efective de cofetarie nu am, eu am terminat Finante-Contabilitate, dar sunt o gurmanda, mama si toata familia sunt pasionati de bucatarie.
Familia pare sa fie cea care ii potenteaza pasiunea, caci atunci cand a spus despre mama, deja de doua ori, zambetul a apus si nota de seriozitate, de responsabilitate a cuprins fata tinerei care aduce in cofetaria buzoiana un aer fantastic de asteptat. Si revin la prietenele mele care din cand in cand isi rasfata propriile familii cu deliciile Irinei. Aflu ca acum la mare cautare sunt cannoli cu ricotta. Si am sa aflu imediat de la Irina ca i-au placut atat de mult acesti cannoli, incat acasa, la Buzau, in cofetaria ei a facut reteta dupa care tanjeste zilnic Buzaul, nu o fi el tot Buzaul, dar stiu eu suficient de multe persoane care cumpara. Am primit si eu cannoli, mereu scriu cu doi l, si copiii mei au decis: deliciosi! Pai si credeti ca are rost sa ne pronuntam noi adultii daca Irina face sau nu prajituri delicioase?!
Irina Bucur. Primesc cateva minute de pauza. Intra doi clienti. Se vede bine ca doamna nu cunoaste produsele, insa domnul face recomandari. El a mai cumparat de aici. E sigur, nici nu se mai uita la vitrina, ci arata scurt cu degetul. Analizeaza si cumpara. Domnul se dovedeste fin cunoascator al lucrurilor bune. Ii apare un zambet de victorie in ochi, nu-si permite mai mult, caci doamna pare sa nu-i dea voie. Face un act de curaj si ii spune sa ia mai putine si maine sa vina si dupa ce va scoate Irina proaspat. Nu ne-am propus sa facem concurenta nimanui, ceea ce ne intereseaza este sa vindem produse de calitate, iar lumea sa fie multumita. Aia e! Nu facem un concurs din a vinde prajituri!
Nu este deloc dificil sa discut cu un om atat de pasionat. Este o pasiune tanara, muncita prin prizma curiozitatii, a placerii de a incerca altceva delicios, si nu pentru a castiga vreun concurs ori pentru a cuceri o masa mare de oameni. Inteleg ca ideea cofetariei in cifre este de a capacita alaturi clienti care chiar sa aprecieze inovatia si calitatea. Daca o luam putin mai din timp, ai mei au plecat de acasa, la munca. Am ramas eu cu fratele meu. Singuri. Dupa o luna in care am fost foarte bucurosi ca suntem singuri, facem ce vrem si mancam ce vrem… dupa doi saci de cartofi mancati, sarmale stricate in frigider am zis ca trebuie sa facem mancare. La doua-trei zile faceam ceva dulce. Incercam sa facem ce ne facea mama. Unde ne impotmoleam o sunam: mama, cum faceai?… si cam asa am inceput sa fac prajituri si au inceput sa imi iasa. Nu ma laud, dar am un simt al gustului foarte dezvoltat. De obicei imi iese din prima si nu mai adaug!
Intelegeti ca port un dialog doar cu Irina, partenera ei de afacere nu este pe strada Caraiman la ora aceasta de amiaza lenesa. Din zona de productie a iesit si Irina: Lucram cu usa deschisa tocmai ca lumea care intra sa vada cum lucram. Am trei fete care ma ajuta pentru ca nu am decat doua maini si nu m-as descurca. Am preferat sa aleg fete care nu stiau nimic despre cofetaria frantuzeasca. Le-am invatat! Momentan prefer sa fac niste produse si sa le aduc la perfectiune! Am in plan niste lucruri faine! O sa incerc sa dezvolt si partea de patiserie.
Am mers cumva sa probez si gusturile prietenelor mele. Vizual este exceptional, dupa miros fantastic. Ochiul analizeaza si culorile. O prajitura cu capsuni, una cu fistic – e new entry, e cu blat crocant de migdale, mousse de fistic, jeleu de zmeura si un mousse de ciocolata alba cu zmeura intreaga inauntru. Texturi diverse, plus zmeura care da gust proaspat, imi explica Irina. Mousseurile si blaturile care nu sunt insiropate si grele. Avem o prajitura pe care o facem la doua zile. 379. Prajitura casei. Ea imi place mie!
Gandesc ca este si cadoul ei pentru cei doi copii pe care ii are! Cum sa nu-I placa prajitura 379! Asa zic eu, insa nu intreb caci incerc sa analizez si altceva. Pretul. Nu pot sa spun ca este unul mic, dar nici nu mi-ar fi placut sa fie asa. Sunt cateva case de prajituri in Buzau, Doamne, de cand imi doresc sa spun asta!, care scot la vanzare prajituri cu pret uniform – toate la 3,5 lei sau la 4,5 lei. Unele au frisca, altele fructe, altele diverse crème. Cum se poate sa dai un singur prêt indiferent de produsele pe care le pui in respectiva prajitura? Dardaie de sucuri din zahar, se desfac precum porumbul copt pe toamna si umplu bucata de carton clasica pe care nimeni nu o mai scoate din mintea si sufletul cofetarului de azi. Cartonul acela e copilaria multora dintre noi. Razuiam bine cartonul pe care mama cumpara savarina, bine, mie imi placea coix a la crème. Sa nu va suparati, dragi francezi daca scrierea mea in limba pe care o vorbiti o da gres! Este singura limba pe care refuz sa o invat! Nu am argumente redutabile.
Sa revin la vitrina de pe Caraiman. Micuta, da o nota de intim, de modest, insa de fapt este rafinat, destul si apetisant. Preturile sunt potrivite cu ceea ce spune Irina ca pune in fiecare prajitura in parte. Apreciez ca doamnei si domnului, Irina nu le-a impins cartonul in sacosa de plastic, ci cu delicatete a asezat fiecare prajitura pe o hartie speciala, ca o broderie, mai apoi intr-o cutiuta pe masura numarului de prajituri. Elegant! Suntem afara din Romania? Nu sunt niste prajituri ieftine, dar contin multe si sunt naturale toate. O frisca vegetala costa jumatate din cea naturala. Profesorul meu este Google! Am invatat multe din greseli. Mi-a cerut cineva sa fac un tort diplomat. Am zis sa nu-l mai fac clasic cu portocala, ci sa punem kiwi, capsuni… Am facut tortul. Stiam ca trebuie sa-l dau a doua zi la ora 13. Am zis ca am multe de facut si dimineata l-am desfacut sa-l decorez. S-a intins, a cazut! Crema, compozitia nu s-a inchegat! Am luat-o de la capat! Intr-un ritm… La fix si un minut unu a venit clientul. Puneam ultimul decor! De fapt schimbasem gelatina. Aceea nu se folosea cu kiwi care are o enzima. Dar am aflat citind ulterior.
Frantuzoaicele Irinei trezesc orasul, creeaza gusturi si rafineaza cererea! Imi dau seama ca oamenii care mi-au vorbit despre ceea ce au mancat de la Irina sunt din medii diverse, insa toti pun pret pe calitate, pe altceva, pe impacarea ochiului caruia ii place frumosul, si au uitat ca peste tot, in Buzau, poti gasi prajituri la 3,5 lei!
Tanara doamna din fata mea nu-si ascunde deloc zambetul nici dupa jumatate de ora de vorba. Fie ca vorbeste despre prajituri, fie ca spune care este impactul acestora asupra buzoienilor obisnuiti de o viata si mai bine cu savarine, boeme si amandine, Irina rade. Pana in toamna am 37 de ani. Sanatate vreau pentru ca asa reusesti sa faci ce-ti doresti! Imi place sa calatoresc. Am fost recent intr-o vacanta in Sicilia unde am mancat cannoli. Mari, peste zece cm. Mancam zilnic cate patru-cinci. Desigur am intrebat cofetarii de acolo… despre reteta. Mi-a placut unul dintre ele mult si cand m-am intors in tara l-am facut si eu!
Finalul acestui reportaj va fi la Craciun! Si spun asta pentru ca zilele trecute in oras a mirosit a cozonac de la Irina. Nu la propriu, ci s-a dus vestea. Au fost multe doamne care nu au putut ajunge in ziua in care traditionalii cozonaci au primit haina modernei Irina, s-ai zic asa cum trebuie, cofetareasa care trezeste gustul rafinat al Buzaului!
