Buna dimineata la Mos Ajun/ Si maine cu bine la Mos Craciun… i-ati auzit? Eu nu si m-am trezit devreme tare ca sa pot sa primesc primii colindatori ai sarbatorilor de iarna. Iata de ce am eu asa o unda de invidie pe munteni: la ei se colinda in dimineata acestei zile de ajun a Craciunului. Prichindeii sunt inca indemnati de parinti sa-si puna fularul si sa bata in fereastra vecinilor si 
a rudelor. Am prins asa vremuri fantastice, chiar rupte din povesti. Bunicii ne instruiau cu zile bune inainte ca vom fi treziti in ziua de ajun mai devreme ca sa mergem la colindat. In timp ce pregateau din carnea de porc fel si fel de bucate, bunicii repetau cu noi Buna dimineata la Mos Ajun. Nici nu se dezlipea ziua de noapte si noi eram pe ulitele satului de munte. Bateam la multe ferestre si toti oamenii ne primeau. In fiecare an exista o singura exceptie, cel mai avut om din sat, asa era considerat atunci, acum il vad printre saraci, nici nu aprindea lumina in camera, ce sa dea drumul la usa colindatorilor! Primeam mai ales fructe si covrigi, dar si de-alde trei si cinci lei. Erau bani, nu gluma! Dormeam cu ei sub perna pana cand incepeam scoala si ajungeam la oras sa ne cumparam ce dorea sufletul nostru de copil.
Dar daca nu am avut parte de colindatori, haideti in bucatarie caci acolo ii sta bine buzoianului astazi, in zi lunga de pregatiri pentru masa de maine – una de sarbatoare si dupa care nu au voie cumva sa lipseasca deliciile judetului Buzau! Cam adevarat spun ca-s delicii pentru ca nu poti sa mananci o singura felie, ci tai din carnatul gros care se infrateste bine la chip cu salamul, tai, spuneam, cam pana la jumatate. Si tot ai vrea sa renunti la o sarma si sa pui o felie de babic in gura!
Nu voi scrie despre oameni care se convertesc brusc pentru cateva zile in cei mai buni la suflet, cei mai sfatosi, cei mai nobili, ci astazi creionam realitatea pe care o pastreaza putini buzoieni asa cum le-a fost predata de bunii si strabunii lor.
Mergem la sarbii Buzaului in casa, caci mirosul de bulion de ardei care a batut palma minim patru – cinci zile in acelasi lighean cu carnea framantata se simte din strada. Unde credeti ca va indemn sa mergem?
Dorobantii Buzaului, singura patrie a babicilor
Pana astazi nu am scris cu gura plina de apa, apa din aceea care rezulta dintr-o pofta apriga! Impreuna cu tata si eu duceam lupta zilelor de framantat – la propriu- carnea pentru babici. Dupa ce termina de dat peste cap acest amestec, tata isi spala indelung mainile inrosite de boia si bulion. In semn de pretuire pentru comunitatea celor cateva zeci de sarbi autentici ai Buzaului si a ceea ce ne-au pus pe masa in sutele de ani de cand au calcat pe pamanturile noastre scriu astazi povestea babicului de Buzau intocmai cum mi-o prezinta unul dintre vestitii mesteri de babici ai judetului Buzau – Costel Matei.
Merg dupa miros, caci gustul e in lacul din gura!
Daca as fi scris in urma cu vreo 15 ani cel putin acest articol, poate ca mergeam sa vad cum se framanta carnea de babic direct in gradinile de la marginea orasului Buzau. Pe Costel il gasesc insa astazi la bloc, in cartierul Dorobanti II. Imi aduc aminte de el, copil fiind, cum pe la ora 14, cand orasenii se odihneau, el venea vesel de la gradina. Era in fapt o ora potrivita si sfarsit de zi de munca pentru sarbii Buzaului care se trezesc dimineata devreme pentru a putea sa plece de la plivit sau de la udat cand soarele sta de-un bat sus pe cer! Si veselia lui din strada dadea trezirea cucoanelor de la bloc. Cu parul ridicat in varful capului, doamnele dadeau navala pe balcon sa vada cine canta in miez de zi. Le transmitea salutari din mers si isi vedea de drum. Niciodata nu se certa cu vreo doamna plictisita de traiul la bloc.
Il regasesc astazi la fel de vesel si pus pe sotii ca odinioara. Ii si amintesc de cantecul lui… Este insa recunoscut nu doar in cartier, nici in oras, ci in judet pentru ceea ce stiu mainile lui sa faca cel mai bine. Babici – iutii carnati grosi care depasesc familia salamului si dau faima Buzaului pentru ca doar aici, in judetul Buzau, acest teritoriu considerat poarta intre Moldova, Ardeal si Muntenia si loc de lasat influente si in gastronomie, dar si in viata de zi cu zi, gasesti babic! Nu e el babicul de Buzau marca traditionala cu indicatie georgrafica europeana, dar poate ii dau de gandit sarbului Costel Matei sa faca din pasiunea de familie o afacere in sine.
Nu despre bani scriu astazi, ci despre puterea de a duce mai departe si de a pastra calitatea. Il caut la bloc, ziceam. Costel Matei si cei 46 de ani ai sai. Plus un patrimoniu national pe care nici nu banuieste ca il detine de la bunicii cu care framanta in copilarie carnea de babic, stiti bine, cand canta pe lunga strada a Dorobantiului, de altfel rupt de oboseala, dar fericit ca viata ii da atata putere de a fi! Si azi zambeste el, Costel! Si are cu el glume ca raspuns la intrebarile mele despre babic. Ma fac ca nu stiu, desi batrana Popescu din Valea Nucului, Dumnezeu sa-i apere drumul!, mi-a detaliat candva aceasta magnifica poveste a babicului de Buzau. Am prins bine povestirea si am facut acasa, desi stiam si de la tata cata munca este de la tocat carnea si pana la taiat felia de babic.
Astazi fac ochii mari la Costel si ascult.
Cat de real! Anul trecut, un domn de pe strada Luminii din oras imi spunea ca odinioara babicul era scump din cauza ardeiului. Erau putini cultivatori de ardei iute si deci, greu de gasit boia de ardei. Eu mi-l aduc aminte pe Costel Matei din anii trecuti cand avea o prioritate mai spre septembrie: sa 
culeaga si sa usuce cativa saci buni de ardei iute! Si era o mare grija. Azi se uita lung la mine si imi spune ca de grija aceea nu a scapat toamna! Si mai are una: sa faca bulion de ardei, dar asa cum trebuie. Ati auzit, de doua ori fiert bulionul de ardei!
Nu-l laud pe sarbul Costel degeaba! Babicii lui stau de zile bune pe sarma precum rufele la uscat. Daca gustul s-ar transmite prin cuvinte… si parca ii aud si lui pofta printre cuvinte.
Datina familiei Matei: in afara de carnati, mai ales de Craciun pe masa sa fie babic! Rosu, iute, dar foarte iute, putin afumat cat sa nu deranjeze 
stomacul, si … de obicei putin! Pentru ca rigorile retetei sunt multe, iar tanarul Costel Matei le respecta intocmai cum i le-au predat bunicii sarbi de la marginea orasului Buzau. Tocmai de aceea nu pregateste decat cateva zeci de bucati o data. Sarbii considerau babicul mancare de baza pentru ca nu se strica repede fiind atat de maturat intocmai cum spun europenii simandicosi si datatori de reguli in domeniu. Daca ar avea ei specialistii din gastronomia europeana ocazia sa guste din babicii preparati de Costel Matei l-ar ruga probabil sa ceara intrarea in galeria artizanilor reuniti prin Germania spre exemplu, in fel si fel de ligi ale breslelor. Ca sa vedeti ca nu e mester parat de babic, ia ascultati cum se prepara in copilaria lui Costel Matei acest delicu al mesei de Craciun, babicul.
Costel rade larg! E stapan pe o parte a gastronomiei care aduce fala Buzaului! Putini sunt cei care incearca si accepta sa li se strice, de obicei 
cantitate mare de carne, si sa revina cu gandul de a face ceva bun in anul urmator. Putini isi asuma ca in carnea de porc si ceva vita sa stie sa puna boia de ardei iute, dar iute, domnule, foarte iute, bulion de ardei gras de doua ori fiert – e prima data cand aflu si multumesc, domnule Matei! – sare si sa treaca la dat pumni minim patru-cinci zile amestecului, plus etapa de zvantat pe sarma, apoi afumarea in tihna si nu la foc iute… ehehei, dragii mei, daca ne-am pricepe!…
Nu incerc sa fac ceea ce stie foarte bine Costel Matei pentru ca atata timp cat vor mai fi sarbi in mica lor comunitate din Dorobanti care sa faca babici am de unde sa gust si eu fie si doar de Craciun! Buzaul are insa bogatie mare in acest domeniu!
Va repet in prag de sarbatoare a Craciunului promisiunea de a scrie in curand despre deciziile incorecte pe care le-au luat autoritatile nationale privind celebritatea carnatilor de Plescoi si acordarea nemeritata a indicatiei geografice europene! Ma tin de promisiune si dezvolt subiectul imeediat dupa ce deliciosii primesc indicatie geografica europeana!
Acum, de ce sa-l supar pe Costel Matei si sa spun rele! As fi vrut sa-l las cantand, insa si-a ridicat bratul in semn de salut, mi-a spus hotarat ca vine Mos Craciun si s-a intors la babicii sai. Ii soseau de la afumat! Bravo, tinere ca nu te lasi invins de multele lucruri pe care le avem de facut in timp scurt, ca pretuiesti cu o anumita sensibilitate pe care am simtit-o azi in glasul tau cand vorbeai despre bunici si bravo familiei tale ca apreciaza ceea ce faci!
Cred ca trebuie sa inchei scrierea mea. Pe afara se aud pasi… ma ridic pe varfuri! Poate il prind pe batranul darnic sa-i spun ca in curand ii las aici o scrisoare despre cel mai bun vin din judetul Buzau, cel de la Naeni! Iti las, Mos Craciun un pahar de sec rosu si tie cateva zile dupa ce servestei si tu carnati, sarmale, babic de la Costel Matei…
Craciun minunat cu fapte bune si glasuri de copii!
