► Compania de Apă a inițiat astăzi și în orașul Buzău o campanie inedită ce se raliază unei mișcări globale – Iulie fără plastic – Plastic free July pornită în vestul Australiei în 2011, și având la bază ideea de a nu folosi timp de o lună obiecte din plastic.

foto plasticfreejuly.org

►În plan național, acest demers mondial are loc de puțină vreme sub forma invitării angajaților sau a clienților diverșilor antreprenori imobiliari, hypermarketurilor, companiilor din construcții sau din domeniul petrolier, obligați prin lege să dispună acțiuni de responsabilitate socială, invitarea, spuneam la a folosi cât mai puține pungi ori alte obiecte din plastic.

►Compania de Apă Buzău este prima instituție de stat din județul Buzău ce se raliază acestui demers mondial.

►Circa 200 de angajați ai CAB, coordonați de directorul economic Dragomir Văsii, ai Primăriei Municipiului Buzău, coordonați de viceprimarul Ionuț Apostu, ai TransBus, coordonați de către directorul general Gică Toader, ai Poliției Locale, dar și din cabinetele de medicină școlară din mediul metropolitan au adunat astăzi deșeuri reciclabile de pe zeci de alei din inima verde a orașului.

Informațiile de background arată, potrivit National Geographic, că 70 la sută din deșeurile aflate pe plaje ori în apă sunt din plastic. Jumătate din cantitate a fost produsă în ultimii 15 ani, iar anual, opt milioane de tone de plastic ajung în mediul natural. La nivel global, dar și în țara noastră se caută continuu măsuri sustenabile, astfel încât oamenii să înlocuiască plasticul în uzul curent, iar orașul Buzău accentuează diversele pârghii ale economiei circulare pentru a spori măsurile de protejare a mediului înconjurător. Fix pe aceeași idee, conducerea Companiei de Apă a dat astăzi start Iulie fără plastic, acțiune prin care o bună parte din suprafața vecină aleilor cele mai circulate de către populație să fie ecologizată.

Sunt angajați care cer să se repete astfel de acțiuni de ecologizare

La fix 8.30, pe 28 iulie 2023, au demerat din zona Obelisc a Parcului Crâng. Echipele au fost organizate în funcție de instituțiile publice de la care provin. Circa 200 de adulți, dar și o echipă de rugby copii și lotul de box – fete de la CSM Gloria Buzău, lot antrenat de Alexandru Dosoftei, au luat parte la acțiunea CAB.

La start, angajații Companiei de Apă, gazde ale acțiunii. Echipa principală a fost coordonată de către directorul economic Dragomir Văsii care a declarat astfel:

Peste 40 de saci cu deșeuri din plastic au fost umpluți în scurtă vreme de către angajații CAB. În același timp, în arealul porții Parcului Crâng, câteva zeci de angajați ai Primăriei Municipiului Buzău au strâns la rândul lor, astfel de deșeuri reciclabile în alți zeci de saci galbeni și negri. Echipele TransBus și Poliției Locale au făcut front seperat în zona altor alei străbătute zilnic de către buzoienii dornici de o plimbare în aer liber, dar care scapă din mână ba doze goale de bere, ba sticla din plastic de la apa consumată în această perioadă caniculară ori chiar câte o ladă din plastic ce nu mai e de folos, după cum se vede în a doua galerie foto. În total, 130 de saci cu deșeuri ce au ajuns la reciclare au plecat din Parcul Crâng cu gunoiera RER.

Iulie fără plastic a CAB este un exemplu, a precizat la un moment dat un reprezentant al PBZ, însă nici unul dintre zecile de buzoieni care timp de mai bine de două ore au trecut fie pe la Obelisc, fie prin zonele de unde erau strânse deșeuri reciclabile nu a catadicsit măcar să întrebe ce se întâmplă acolo, darămite să se aplece să ridice măcar o sticlă abandonată.

Interesantă este opinia unuia dintre angajații Cab care a fost în mod real suprins plăcut de organizarea unei acțiuni de ecologizare pe care se pare că el însuși o realizează, în mod obișnuit, acolo unde simte că este necesar. Tocmai de aceea, acesta chiar a cerut să fie anunțat de fiecare dată când au loc acțiuni similare pentru că le consideră nu doar necesare și educative, ci normale într-o societate care dorește să se ralieze dezvoltării europene, din toate punctele de vedere.

Este și ideea conducerii CAB care permanentizează astfel acțiunile CABI ECO, acțiuni ce au loc deja de patru ani. Până acum, CABI ECO a mers exclusiv în mediul rural buzoian unde CAB este operator regional în domeniul apei și/sau canalizării, de astăzi a sosit în zona municipiului Buzău.

Articolul precedentO companie buzoiană emite lunar aproape 10.000 de facturi verzi
Articolul următorTurism pe drum asfaltat