Satul in care am gasit pacea – Sindrila

• Din 27 aprilie incepe asezarea santierului de constructii pe DJ 204 C Vintila Voda-Sarulesti-Bisoca
  

Chiar nu am o definitie clara pentru maretia tunelului verde ce se formeaza cam de pe la Sarulesti si pana sus, la Bisoca, pe marginile drumului judetean ce taie muntii cat sa sarute pamantul tamaduitor al muntenilor de la 900 de metri altitudine. In ultimul an, vanturile netrebnice ce s-au abatut de cateva ori au mai culcat la pamant buna parte dintre arbori, poate mai apoi si angajatii pusi sa curete zona au mai “accidentat” alti cativa mareti verzi, insa podoaba aceasta te insoteste ca un alai natural pana dincolo de Lopatareasa. Si cand ajungi in muchia a mai de sus a drumului, eu o consider pe cea de la intersectia cu Lacurile, parca totul devine verde inchis, dens, ziduri de brazi pe care ii vad in zare a fi granita naturala a judetului Buzau cu Vrancea din partea aceasta a tarii. Si nimic nu se clatina. Azi nici vantul nu-si framanta gandurile si nici muntii nu-si gasesc haina de mare sarbatoare ca sa straluceasca. Natura pare sa fie si ea in asteptare. O asteptare ce a cuprins intreaga lume. Un mapamond cu frica de boala, dar si de moarte. O pandemie urata pe care nu o trec doar cateva milioane de oameni, ci toti pamantenii care nici nu mai stiu cum sa se apere. Incremenirii din pandemia de COVID-19, dati-mi voie sa-i zic asteptare. Si n-am sa-i mai aloc cuvinte in plus, caci in imparatia Bisocii este el SARS-COV2 virusul cel mai temut dupa pamant, dar nevoile zilnice sunt mai apasatoare pana are sa vina si pardalnicul sfarsit. Prin satele acestui areal, in ultimele doua luni au revenit doar cativa dintre fiii satului care-si cauta viitor in straianatate. Mai multi au plecat cateva saptamani in urma in lotul de 12 avioane de la Cluj ce i-au dus la cules de sparanghel.

Si satele curg in josul zidului sau rasar pe culmi marginite de poieni lungi, sublime. Rar vezi oameni trecand de colo-colo. La fiecare calatorie in tara muntenilor care fac cea mai buna branza de oi din judetul Buzau, un sentiment isi deschide aripile si simt ca e chiar libertatea. Iti vine sa zbori. Simti ca aici chiar poti fi tu.

La vorba cu putinii oameni care apar manati de vreo necesitate catre o poiana unde au duse animale la pascut sau trebuie sa ajunga rapid spre magazinul de departe si nici sa nu treaca de doua ore cate spune ordonanta militara pentru seniorii trecuti de 65 de ani, aflu pentru a mia oara ca la starea drumului judetean se opreste orice problema. Drumul care le-a intrat in inima ii tine pe loc de atatia ani!

INCEP LUCRARILE PE DRUMUL BISOCII

Asta da stire! De aceea am si scris cu litere mari subtitlul. Parca si fiori pe sira spinarii apar doar cand citesti ca va fi santier pe celebrul drum al pacatului – DJ 204 C Vintila Voda-Sarulesti-Bisoca pana la Jitia de Vrancea chiar. I-am zis mereu drum al pacatului pentru ca soferii au injurat toata rasa politica si tot ce inseamna constructor din judetul Buzau in rastimp. In 2015, un grup civic din Bisoca redacta sub semnatura lui Costica Horhocica, actual consilier al primarului Florin Stemate, o petitie prin care ii chema pe toti locuitorii acestei vai sa semneze si sa o remita autoritatilor judetene si centrale. In petitie se specifica in detaliu modalitatea de lucru a firmelor de constructii pe acest tronson de-a lungul timpului. Fac specificatia ca aici muntii au fost strapunsi din 1972 si pana in 1976 pentru a fi construit drum, iar Revolutia din 1989 a cam taiat bucuria bisocenilor de a vedea asfalt si in comuna lor, pana la capat de drum. Ba mai mult, un celebru senator buzoian al primilor ani de democratie a decis sa fie ras asfaltul pe motiv ca este comunist si sa fie inlocuit cu un amestec odios de nisip si pietris. Bine, in timpul dinspre noi au avut loc sistematic peticiri care au insumat sume colosale si doar cateva zile de lucru. Plus, stricarea rapida a lucrarii fara responsabilitatea muncii. In 2015, semnatarii petitiei propuneau ca la inceput de drum judetean sa fie instalata o placuta cu mesajul “ Circulati pe propria raspundere”, iar in Bisoca o alta “De aici fara drum”. Timpul a trecut si astazi scriu intr-un nou reportaj despre drumul pacatului rapus de alunecari de teren si atat de uzat, uitat de noroc si pus la colt de autoritati.

Florin Stemate este primarul care poate ca a batut la cap toate autoritatile judetene cu responsabilitate pentru finantarea si executarea lucrarilor de refacere din temelii a acestui drum judetean. Doar rusinea de a nu deveni plictisitor l-a oprit sa nu revina lunar in aceleasi birouri si sa intrebe de soarta caii de acces catre comunitatea cuminte a Muntilor Buzaului. Despre starea si demersul autoritatii judetene vizavi de acest subiect am scris de nenumarate ori: https://buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-social/bisoca-statiune-la-cheie/, https://buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-social/prunele-de-bisoca-si-o-marca-neinregistrata/ , https://buzaulinreportaje.ro/interviu/interviu-social/despagubiri-record-in-comuna-care-rivalizeaza-cu-bucurestiul/ sau in https://buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-social/pe-plaiuri-bisocene/. In ultimul articol este prezentata inclusiv interventia presedintelui de Consiliu Judetean Petre Emanoil Neagu cu doar cateva zile inainte de sarbatoarea celebra a Bisocii. Acesta dadea ordin de aranjare cat de cat a carosabilului astfel incat miile de vizitatori sa poata urca intre pini, la sarbatoare. Atunci, se intorceau acasa si mare parte dintre bisocenii din diaspora.

Interesant este ce se va intampla de maine, 27 aprilie 2020 inainte minim doi ani. Potrivit informatiilor furnizate de catre reprezentanti ai aceluiasi Consiliul Judetean Buzau, constructorul va incerca sa devina mai vizibil ca si activitate in santierul drumului 204C. Deci, se pornesc lucrarile, insa mai lent astfel incat sa fie respectate si actualele conditii de munca pe fondul pandemiei noului coronavirus. In mod concret, asteptam forfota pentru ca mai apoi sa simtim disconfortul cand va fi sa urcam spre Bisoca. Desigur, nu abandonam demersul si mergem in santier. Prima lopata sau cupa excavata va fi moment istoric!

Neaparat de punctat este un alt aspect: astazi va invit in satul Sindrila din aceeasi comuna Bisoca. Locuitorii de aici au un drum comunal impecabil construit in ultimii ani la initiativa si prin forta financiara locala. Fata de judetean este “parfum”, spun localnicii care recunosc pentru a mia oara ca judeteanul le-a diminuat drastic turismul.

Regasirea vietii normale

Asa ma gandesc la Sindrila. Chiar daca linistea aceasta ce invaluie satele de munte tine, cel putin in mintea fiecaruia dintre noi, si de netrebnica pandemie data de noul coronavirus, drumul spre satul acesta este o relaxare pentru oraseanul agasat. Am ajuns in zona intr-o zi cu atat de mult soare incat ar fi fost buna o petrecere campeneasca atat de hulita ca gen de manifestare popular inainte de inceperea pandemiei. Dar poate ne reorientam prioritatile si organizam petreceri in care sa spunem despre dorul de sat si sa fie a fiecarui sat in parte. Am facut stanga din drumul judetean spre Sindrila cu gandul sa intram in Plesi. Ziua este linistita doar in aparenta. Oamenii sunt terifiati de un urs care nu mai are frica nici de zgomotul petardelor, nici de vocea omului, nici de caini, de nimic.

Valoarea despagubirilor pentru comuna Bisoca, bani alocati si platiti oamenilor in 2019 si 2020 s-a apropiat de 60.000 de lei, iar acum se fac noi dosare si noi evaluari financiare. Si spun acest detaliu deoarece intre documentare si scriere exista de obicei o diferenta de cateva saptamani chiar. Asa ca am verificat, iar primarul Florin Stemate pe care l-ati auzit cinci randuri mai sus vorbind despre actiuni tardive si insuficiente ale autoritatilor in rezolvarea acestei probleme ce treneaza de ani buni, spune ca zilele trecute ursul a bantuit in alta gospodarie bisoceana de unde a mancat un porc de 100 de kilograme.

Coboram lin, de drag pe drumul pietruit al Sindrilei. Pentru ca oamenii sunt rari oprim sa discutam cu o batrana care strange ramuri imprastiate de vant langa casa fiicei plecata la munca in strainatate. Ochii femeii dau sa lacrimeze de cum o intrebam de Bisoca ei draga.  Si mai spune ea batrana o concluzie de viata: tot raul vine peste noi an de an si mai puternic si mai mare.

Umbrele horesc printre pete de soare. Zic ca ar fi crengile copacilor care dau in drum din gradinile oamenilor, insa serpuieste cu acesta un localnic in saua unui ATV. Nu face mare zgomot. Omul nici nu grabeste trecerea. Fac ochii mari si chiar ii urmaresc mersul. Drumul pare mai imbracat cu un mijloc de transport si un om. Sa-l opresc… sa nu. E prea tanguitoare trecerea ca sa ma incumet sa-l opresc. Prefer sa primesc tot zgomotul in satul in care am gasit pacea. Linistea aceasta nu este sora cu incremenirea din pandemie. Asa sunt ei, muntenii, cuminti. Au plecat deja prin gradini la treaba, iar daca noi am ajuns in sat dupa o noapte de goana la urs este clar ca inca sunt agitati de ceea ce s-a intamplat atat de rau in satul Plesi. Eu trebuie sa fac precizarea ca despre pagubele imense produse de animalele salbatice in gospodariile bisocenilor am scris si in luna ianuarie a acestui an https://buzaulinreportaje.ro/interviu/interviu-social/despagubiri-record-in-comuna-care-rivalizeaza-cu-bucurestiul/.

E mai scump un urs decat un om? Este intrebarea cumva retorica a sateanului din Sindrila care ar trebui sa devina in prezentul context mondial baza a reanalizarii legilor care sa le faca dreptate oamenilor in fata fiarelor padurii care ii ataca sistematic. Punem pret pe viata oamenilor in timp ce diverse boli neprevazute pot macina romanii fara preaviz? Iesim din birourile grozave ca sa ne facem treaba? Aici spun clar despre domnii padurari si vanatori care laolalta au parte buna din vina a ceea ce se intampla in sate precum Sindrila si Plesi. Si aici e hotarul Buzaului cu Vrancea. Vad crestele muntilor ce dau inspre Vintileasca cea cu asfalt nou-nout – drum mai bun si decat europeanul 85, comuna vranceana cu mare deschidere economica.

Ne ducem cu drumul impreuna inspre Plesi. Ce-i drept acolo doream sa ajungem, insa satul acela de pe muche cand natura este in plenitudinea ei este de vizitat. Si nu doar de noi, ci de o suma importanta de oraseni izolati acum la domcilii si care se vor intreba in curand ei unde si-ar putea petrece macar un weekend daca nu concediul tot? Ia, urcati la Sindrila si Plesi de Bisoca sa va plesneasca sufletul de atata impacare cu sinele, cu natura si frumusete! Ia veniti sa simtiti cum miroase mamaliga bine rascoapta in tuci pe soba in care ard vreascuri de fag! Ia dati fuga la stana bisocenilor si deprindeti prepararea bulzului? Zic asa pentru ca multi dintre noi am tratat chiar peiorativ in ultimii noi tot ce inseamnau valori ale satului romanesc. Puneti mainile in pamant si vedeti cum miroase viata! Sindrila de astazi are miros de pamant reavan semn ca ar fi lacuri in zona. Are miros de sindrila peste care au trecut sute de ploi incat au inverzit-o pe alocuri. Casele muntenilor de aici au si semne de prosperitate moderna. S-au infratit cu pamantul de la Sindrila si oraseni get-beget care inca sunt in functii importante in urbea resedinta de judet. Casele lor rad in soare si soarele nu se dezlipeste de ele. Satul acesta are cateva elemente aparte: cismele cu apa potabila din loc in loc si cosuri de gunoi care nu dau pe dinafara. L-am lasat pe barbatul care striga in fiecare noapte la urs sa plece si trecem pe langa biserica pe rit vechi ortodox – o splendoare in varf de munte. O sateanca isi duce intr-o liniste aparte vaca la apa.

Inca o cantitate importanta de liniste se adauga in suflet! Primesc neasteptatul cadou de la femeia care-si asteapta tihnita animalul sa bea apa cata ii trebuie. Revin obsesiv deja la pandemia prin care trecem, desi nu mi-am propus sa fac un jurnal de bord al perioadei, mai ales ca judetul Buzau are inca destul de putine cazuri de bolnavi fata de atat de multe alte zone ale tarii, iar cei confirmati cu noul coronavirus nici au au interactionat in comunitati cu semenii lor. Revin, spuneam, si m-as incumeta sa dau crezare ideii de schimbare dupa acest necaz mondial, poate noi, orasenii nu vom mai goni fara suflare gata sa indeplinim sarcini peste sarcini, ci vom prioritiza viata insasi. Ma gandesc cat timp face femeia de acasa si pana la cismeaua stradala, plus minute de asteptat vaca sa bea apa si parca ma furnica in maini si picioare, mintea deja pleaca din loc, iar eu, eu o urmez. M-am contrazis singura. Spunem buna ziua si cautam spre albia unui parau. Aici credem ca se invecineaza Sindrila cu Plesi. Cale intoarsa. Plesiul ii apartine primaverii calde, cu multe flori de prun si oi la pascut.

Pe drumul atat de frumos al Sindrilei identificam o gradina cu un tablou aparte. Am retinut deja ca oamenii stau zi si noapte cu frica de urs si iata semne concrete: intr-o livada sta intinsa de-a lungul unei linii de pruni o sarma. De ea sunt prinse bucati fosnaitoare de nailon. Un localnic spune ca e un sistem mai vechi de alungat ursul. Pana apar autoritatile sa ia masuri, face bietul om ce crede ca e bun cat sa-l fereasca de primejdie. Incalcita viata. Crasa delasarea autoritatilor care stiu doar din pix sa dea! Iar breasla aceasta a padurarilor si vanatorilor … oftam si urcam inapoi spre pieptul Bisocii. Agale, in zare se vede o femeie care isi tot ridica geanta pe umar. Vine de la cumparaturi si de la medic. La pas, desigur. Locuieste la una dintre primele case din Sindrila. E impacata cumva cu viata pe care o duce si ridica gand spre cer sa-i lase Domnul animalele pe care le creste: o bogatie deloc apreciata de oraseanul care huzureste din supermarket.

Sindrila de astazi nu este cea din profunzime. Estea cea la prima vedere. Apare drept satul in care am gasit pacea. Acea liniste si impacare cu tot ce se intampla, chiar si cu napasta cu ursul. Iar semnul de normalitate vine de la primarul Florin Stemate care spune ca mareste reteaua de drumuri in aceasta perioada – actiune cu efecte pe termen lung si masura de combatere la o adica a noului coronavirus.

Eu nu fac decat lobby la dumneavoastra sa ne cunoastem fantasticul judet Buzau. Scormoniti anul acesta dupa frumusetile de acasa! Bucovina isi va deschide bratele cu verde maxim, cascaval preparat la Vatra Dornei si oua incondeiate tocmai in 2021. Brasovul va cantari redeschiderea. Pana atunci, Bisoca lacurilor limpezi, a padurii de pin rafuita de acel foen despre care spunea in exclusivitate aici, in ziar, climatologul Roxana Bojariu in articolul https://buzaulinreportaje.ro/argument/climatologul-roxana-bojariu-despre-prapadul-din-padurea-bisoca/, al tuicii de pruna facuta la foc domol in cazan de cupru si al mancarii preparata inca dupa metoda atat de veche, dar extrem de la moda si numita slow coocked acum de chefii cu pretentii la stele Michelin este acolo sus, la 900 de metri altitudine pe granita cu judetul Vrancea! Si va astepata sa descoperiti pacea din dvs.!