Cozonaci cu gust de copilarie

Am o deosebita atentie de fiecare data la primul cuvant din reportaj. El imi influenteaza aproape intreaga descriere bazata pe munca din teren, Astazi este ziua curajului. A oamenilor deosebiti care izbandesc prin munca proprie. A oamenilor frumosi care stiu sa imparta frumusetea sufletului si a ceea ce fac cu cei din jurul lor. Este ziua faptelor care ne umplu sufletul si ne fac sa trecem peste cate doua-trei etape din viata o data astfel incat sa ne implinim misiunea pe care uneori nu stim ca o avem! Am in continuare atentia pe verbul din cap de paragraf si ii caut semnificatii in povestea de astazi. Pentru ca tanara pentru care zabovesc pe verbul a avea scrie nu doar cu mainile, dar mai ales cu dragoste si pasiune o poveste despre ceea ce putini detinem, dar pe care multi, daca nu cumva toti l-am avut in copilarie.

Am un singur prieten: gustul. Caut sa-i dau de cap pe varful limbii. Lupta cu nasul care isi aroga din responsabilitati. Rotesc o bucata mica in gura special ca sa pot nota cat ma pricep, nicidecum mai mult: are din pufosenia prajiturilor de calitate, printre fasiile mici care se desprind prin rotire se identifica si blandul gust pe care il pot defini simplu: copilarie, dulcele nu omoara nicidecum prin cantitatea exagerata de stafide sau bucati de rahat, iar peste toate, va rog, simtiti?, vine povestea despre traditie.

Am sa va spun clar. I-am dat destule valente verbului cu care astazi descriu o tanara despre care nu as fi banuit sa aiba atata daruire, curatenie, creativitate si harnicie, daca nu as fi avut ocazia sa stau langa tavile cu deliciosi suficient timp incat sa ma gandesc si acum ca oamenii daruiti este bine sa iasa din rand, sa se prezinte in fata noastra si sa ridicam palmele in ropote de aplauze. Merita incurajare precum un pianist care reuseste studiile transcedentale ale lui Liszt sau o balerina care vrea sa devina impecabila precum Sylvie Gulliem. Desigur, nu fac comparatie intre un tanar cu maini de aur si celebritati mondiale, ci pun doar pariu ca din oameni obisnuiti pot creste reale surprize care sa ne faca fala! Cei sortiti sunt la distanta de o incurajare puternica! Ma uit si in ochii copilului blond din capul mesei care efectiv isi adora mama care face magie si dintr-un rulou de coca pregateste un cozonac perfect!

Curatenie si atentie la detalii

Mie sincer mi-a fost dor de asa o sesiune de reportaj cu arome, bucatarie, doamna tanara care sa nu ezite in miscarile necesare pregatirii unui produs alimentar si mai ales sa fiu inconjurata de produse proaspete si realmente bio mare parte, nicidecum lauda publicitara deconspirata la momentul punerii in gura a unei bucati.

Asadar, haideti! E timpul sa vedem la lucru, la noua kilometri de orasul Buzau, in satul Matesti, o tanara care in curand va implini 31 de ani, mama a doi copii, Alex si Maia, pasionata efectiv de bucatarie si rafinata in ceea ce priveste etapele de realizare a prajiturilor. Am zis ca o zi de joi nu prea pare sa fie propice framantarii deliciosului si am pornit la treaba cu gandul putin rezervat sa nu care cumva sa iau parte la cateva ore normale de gatit in bucatarie. Mi-am pus mintea la treaba in fel si chip cum sa fac sa vad joia ca pe o sambata de mare sarbatoare, insa s-a dovedit a fi ziua perfecta pentru lectia cu dor.

Ajung in casa Mariei Lovin strangandu-mi haina de pe mine semn ca iarna isi cam da in petec si nu vrea sa ne lase sa privim inflorirea lalelelor din gradina sau poate ca de azi sa-i simtim mangaierea? Cu zambet larg, doamna aceasta imi spune ca este pregatita, sa incepem! Deja apriga restriste a zilei de joi nu mai este valabila! Am in fata o tanara hotarata, stiutoare a ceea ce are de facut. Sa intram zic! Si ca prin farmec se umple masa cu vase, oua, lapte, faina, drojdie… ce mai vad eu… da, ulei… Notez insa: nici nu a pus mana pe vreun lighean de framantat pana nu si-a prins parul lung sub o esarfa si mai apoi si-a asezat peste haine un sort de bucatarie, si-a spalat cu atentie mainile si abia ulterior a inceput sa umple masa cu cate ii sunt necesare pufosului sa devina altceva decat o simpla prajitura de casa, un fel de dragoste de copilarie impartita inegal in coltuce de bunatate.

Ma va urmari pe parcursul orelor urmatoare aceasta atentie pentru curatenie si pentru detalii, nu a mea, ci a Mariei: laptele nu trebuie sa fie decat caldut, faina bine cernuta inainte de a o folosi caci, de, si ei comerciantii mai scapa cate o neatentie in punga. Ouale au fost cu migala spalate ca intr-un ritual de maxima igienizare… Ma uit la copilul, sincer, un copil vad in fata mea si cred ca imi trebuie inca mult timp sa spun ca doamna aceasta are propria familie si 31 de ani gata, doi copii si poate dovedi inca destule, caci o si descos in timp ce supara faina si o aseaza la linistit intr-un lighean mare, pe oua le separa si mai apoi le bate de zic, gata, bezele adevarate, dar de unde era doar prima faza urmata de galbenusuri frecate cu sare. Dar stati sa ascultati, Maria spune mai bine.

O observ in tacere cum le vine de hac galbenusurilor in transformarea lor sub asediul catorva grame de sare in culoarea aceea de aur care binecuvanteaza in final cozonacul. Povestim pentru ca bezeaua mea sta cuminte, iar galbenusurile mai au pana primesc aura miniunata. Imi spune ca a urmat o scoala cu profil turism si alimentatie si ca ea chiar face cu pasiune orice preparat in bucatarie. Tine cont de cateva lucruri: spre exemplu sa fie mereu curat in jurul ei cand gateste, mancarurile sa nu fie din plin botezate cu grasimi si rude artificiale, legumele din propria gradina le conserva cat mai bio posibil si imi da exemplul bulionului de ardei, realmente o matase pe care nu o gasesti in comert, iar nota imi apartine dupa ce a luat capacul unui borcan. Apoi imi spune: Nu are conservant si nimic asemenea. Este dulce si miroase a fum de lemn, are gustul ardeiului care si-a implinit maturitatea in gradina, pe tulpina si ar merge asa de bine intr-o sarma romaneasca! Gata ca nu mai pot scrie de pofta, insa revin in bucataria Mariei. Iarasi strange vase deja murdare si le aseaza parca intr-o ordine usor de luat la mana mai tarziu, in chiuveta. Mare, mare atu are doamna din fata mea daca e sa compar cu alte sesiuni de gatit la care am luat parte in licee de specialitate, in cofetarii sau in bucatarii cu chefi peste masura de adulati. Zic iarasi ca omul simplu, cuminte si hotarat in priceperea lui da clasa in orice circumstanta. Si, iata, incepe asaltul ligheanului cu faina, dupa ce termina cu ouale.

Aluat impaturit in cruce

Si imi tot spune ea, draguta doamna, despre dorul cu care scrie fara sa fi gandit povestea de astazi. E dorul de copilarie al copilului pe care il am in fata. Parca imi si imaginez doua fetite, Maria are si o sora, dar si un frate, tinandu-se de manute si mergand incet spre casa bunicilor pe un drum anevoios de munte. Chiar munte este. Si dorul acesta ne cuprinde pe toti candva. Sta in noi precum o fierbere latenta. Cand va  sa vina ori ne indeamna sa facem fapte mari in cinstea lui sau pur si simplu sa mergem in sandalute pe acel drum de munte, ca odinioara cele doua surori, una dintre ele, Maria, maestra acum a unor cozonaci despre care trebuie sa auda nu numai Buzaul, caci sunt cozonaci ce pot rivaliza cu bucovinenii incarcati cu nuca sau cu cei din Ardeal care au aruncate in intelegere deplina alune, migdale, coaja de portocala confiata si cate altele in miezul lor. As paria acum ca eu stiu la ce iau parte sa provoc trei gospodine din cele trei zone, una dintre ele fata din fata mea care de zor da o lupta crunta cu aluatul. Nu este asa cum am gandit eu de acasa: cozonacul nu este deloc trantit pana la epuizare fizica a celui care il pregateste, ba este impaturit. Omogenizarea bunatatilor din lighean e facuta de catre Maria Lovin mereu in forma crucii crestin-ortodoxe.

Pe bunica mea mi-o aduc aminte ca tot rupea marunt din buze cand framanta cozonac si ma ruga sa tac, inchina cozonacul. Maria ia mereu coca in forma crucii si aseaza parte peste parte ca intr-o inchinaciune perfecta. Este mereu zambitoare si sigura pe maini. Mai apoi pare ca ii face masaj bunului de el. Asa era si in hora bunicutelor de langa cuptorul de altadata, de sus, v-am spus, de la Manzalesti.

Fetita cu ochi albastri

E vremea sa ne cumintim si sa asteptam ca intr-o facere binecuvantata sa creasca minunata coca atat de indemanatic framantata de Maria, fata cu privire senina si vorba ba calda, ba apasata ca a muntenilor din rasa carora se trage. Si sa revin, caci acest cozonac e mistic si isi are originea sus, spre Manzalesti – muntisorii cu oameni pastratori de traditii. Si va aduc repede aminte de la Rica Leu, Viorica Copacel si Cecilia Petrescu, ba si de Mitica Leutu – olarul unic al judetului care sigur ar fi stat cu mainile inclestate cat timp Maria Lovin a framanatat cozonacul precum dansul lutul sau pentru vase romanesti ce dainuie peste timp. Maria imi spune ca in jurul cuptorului bunicii de la munte, la vremea stabilita pentru framantat cozonaci – sa fie Paste, Craciun sau vreo pomenire a mortilor de peste an – veneau femei din sat. Doamne, asa draga mi-ar fi hora de bunicute de m-ar invita ele pe mine in prezent sa vad eu cum matura cuptorul din pamant de jaraticul care ar putea sa arda cozonacul sau painea si sa depan eu cu ele cateva retete pentru postul ce va sa vina acum in scurt timp, ah! Ce drag mi-ar fi!

Maria mea, doamna care imi arata etapa cu etapa ca in lighean sta o poveste aromata cu gust de copilarie, stie ce face si face bine. Cand vorbeste despre bunica ce robotea cu batrane din sat pe langa cuptorul de cozonaci, iar ei, copiii furau de pe ce parte a tavii reuseau, mai ales cozonac copt, se lumineaza la fata. Zambetul ii devine salba de margele sclipitoare. Ii simt vocea umezita usor si gandul abatut poate spre drumul acela care ducea candva la casa bunicii. Sa rupem linistea si sa primim oaspeti in bucataria calda.

Au venit cei doi copii de la scoala. Exact cand deliciosul se odihneste cat sa creasca doar pufos! Aaaa, miroase ca la Craciun!, spune Alex, baietelul familiei care isi lasa rapid ghiozdanul din spate si arunca privirea direct spre ligheanul care cerea sa fie lasat in propria odihna. Fetita cu ochi albastri s-a furisat pe o usa si s-a schimbat cat ai zice peste, si-a prins parul si si-a spalat mainile. Mai apoi si-a suflecat manecile intocmai ca o gospodina matura, semn ca multe sunt sesiunile de ajutor date mamei la masa aceasta. O vad asezandu-se cumintica in cap de masa.

Randuri de pufosi

Maria nu sta locului. Desi a avut grija ca Maia sa nu cumva sa se aseze cu hainele de la gradinita in jurul mesei de pregatit cozonaci, a scrutat rapid si etapa urmatoare: coca sta la dospit, aseaza mai multe castroane pe masa. Invat, sa stiti! Cacao, nuca macinata, zahar vanilat… dar de ce sa ma bag eu…

Reporterul invata si noteaza. Invat asa.. sa nu spun vreodata ca nu as avea notiuni, nu ca m-ar indemna palmele sa le pun la framantat pufos cu parfum de nuci, rahat, ba poate si migdale, oua de un galben ireal de frumos si proaspete si cate altele care impreuna dau acel gust unic pe care doar aceasta prajitura il poate exprima. Miroase clar si a bunica din copilarie care punea doar cateva picaturi din sticluta cu esenta de rom si era de ajuns, a faina care isi da mana bine si cu uleiul, dar si cu laptele si drojdia si mai miroase a darnicie si bucurie, si, va rog sa observati zambetul si bucuria Mariei cand framanta acest pufos! Eu arunc un ochi si spre maestra, dar mai si intreb cate ceva. Atat de multe detalii luate in atentie… Maria imi spune ca deocamdata prefera tavile clasice din aluminiu care si ele isi aduc aportul la obtinerea gustului cautat, gustul ca la bunica!

Cat timp am notat eu detaliile acestea, mainile Mariei au scris mai departe pe blatul nou asezat special pe masa. Stafidele, nucile macinate si alte savori asteapta cuminti sa innobileze coca de cozonac. Tanara doamna are masura, semn ca nu este pentru prima data cand prepara deliciosi: cate trei linguri la foaia intinsa cu mana intr-o repetitie aproape perfecta.

Prima vine partea de cacao, nuca si zahar vanilat, se aseaza triumfal bucati asortate de rahat si boabe de stafide, totul este rulat si impreunat fix ca dimenisuni cu foaia geamana. Ei, ia ziceti cate dintre dvs. stapaniti tehnica? Pentru Maria Lovin, dupa gesturi, e obisnuinta, pentru cine scrie e lucru aparte.

Unul dupa altul, in tavi apar cozonacii. In bucataria Mariei aromele vin valuri. Nu v-am spus ca soba din aceasta camera chiar si-a adus propria contributie la pregatirea pufosilor intocmai ca in casa bunicii Mariei Lovin. Pe soba a stat cuminte la crescut, deasupra unei oale in care apa fierbea domol, castronul cu drojdie. Mai apoi, caldura din soba a sporit coca din lighean. Tavile sunt lasate pe aragaz sa creasca. Mai bine de jumatate de ceas. Maria e riguroasa si imi spune ca intre timp da drumul focului in aragaz sa se incalzeasca bine. Timpul se scurge repede, cozonacii cresc intocmai cat le trebuie si prind imbratisarea caldurii din cuptor. Alta jumatate de ceas. Si este deja partea cea mai lunga din zi.

Ii vad deja ochii albastrii Maiei jucand intre masa pe care mama impleteste alti cozonaci ca ai bunicii de la munte si cuptorul in care primii trei pufosi se coc. Si iar pe masa… iar spre cuptor. Povesteste cum si ce au facut astazi la gradinita si o intreaba pe mama daca nu cumva astazi este o sarbatoare de a facut ea cozonac. Maria ii raspunde bland ca sarbatoare poate fi in fiecare zi daca vrem, iar cozonaci mancam si cand ne este pofta!

Ta-da-dam! Ies primii cozonaci care ne aduc bucurie! Maria scoate din tava si aseaza pe masa de lucru, oprind in acest fel asteptarea copilului, marturisesc si a mea si rupe. Abur cald si inmiresmat de familie, munca, daruire, calitate, curatenie si mai ales pasiune. Toate s-au adunat intr-o bucata de cozonac a carei poveste este scrisa in mod inedit de Maria Lovin, o tanara pe care ar trebui sa o aplaudam de cate ori o intalnim, careia ar trebui sa-i lasam loc in bucatarie, la masa de lucru, pentru ca fiecare dintre noi trebuie sa-si ocupe locul pe care il merita si sa-i comandam sa ne pregateasca din cand in cand o bucata de magie!

Si daca mai inchid si ochii si las doar papilele gustative si mintea sa-si spuna cuvantul, atunci simt miros de frunza de alun tinuta in mana laolalta cu flori de dragaicute, iar in jurul cuptorului lipit din curtea unei bunici parca si aud cum se chicotesc cativa copii, caci bunica a dat jos caramida de la gura cuptorului si pune lopata din lemn la treaba: ies cozonacii!

Asa imi spune si Maria Lovin: are gustul celui facut de bunica! Greu il obtin, dar daca vreau si am rabdare si folosesc ceea ce trebuie, il obtin!

Scriu si langa mine nu este nicidecum vreo felie de cozonac, insa vin arome de esenta de rom, lamaie rasa cu cateva minute in urma si o caldura care aduna in ea toate bunatatile puse astazi de doamna cozonacilor cu gust de copilarie, Maria Lovin!

 

Sursa foto cuptor traditional calatori in jurul lumii – wordpress.com.