TOAMNA DE PE DRUM
Trei stau bine agătate de o creangă întoarsă către soare, iar altele cinci dansează ritmic în bătaia celui mai cuminte vânt de toamnă. Cele din umbră se roagă de nor să se dea de lângă soare, nu vor să simtă nicidecum asprimea vremii ce va să vină. Dansul celor cinci frunze e rupt din tabloul Văii Buzăului așezată ba șerpuit, ba în linie dreaptă pe drumul național 10 ce-și suspină și el devenirea până sus, la Brașov. Nu-l însoțim tocmai până acolo, ci mergem după verde, soare și miros de toamnă doar până pe Valea Nehoiului.
N-am știut că toamna ascunde atâtea povești minunate pe drumul acesta colorat azi și încununat cu salbe de ghebe chiar pe margine, dar mai ales cu atât de mult verde încât dai să pariezi că e un fel de vară în apus adolescentin. Muntenii Buzăului se văd în zare, siluete în grabă să termine treaba de afară ba înainte de prima brumă, ba înainte de vreun fulg răzleț. Grădinile lor încă rodesc. Altele își etalează în tonuri de galben și roșu bucuria din această toamnă de poveste. Și, totuși, verdele familiilor de conifere de pe marginea drumului național stă cuminte, ascuns într-un cotlon de suflet până vine primăvara ghioceilor.
Repede se dă parcurs drumul acesta al oilor, cum i se spune naționalului 10 Buzău-Brașov! Orașul de la munte, Nehoiu, e în forfotă. Așa era și la vizita din august! Zic că ar fi în modernizare și chiar așa este după aglomerația de utilaje din zona centrală. Dăm bătaie, până pe Valea Nehoiului mai este puțin!
Din ce în ce mai greu ne atașăm de oameni, le identificăm calitățile și punem preț pe omenie. Pandemia aceasta de COVID-19 fură bucată cu bucată puterea noastră de a fi alături de oameni. Azi, întoarcem foia! Păstrăm și formăm chiar noi relații cu oameni atât de frumoși încât ar trebui să-i avem lângă noi aproape o veșnicie. Nu mai mult. Ne retragem și gustăm amarul singurătății, însă apar OAMENI. Ei despart dificila trecere de la însingurare la relaționare. Bucuria de a fi.
DE LA CATEDRA DIN ȘCOALĂ, LA CEA DIN SERA CU FLORI
Cu dansul frunzelor încă în priviri, ce-i drept puțin destrămat de zgomotul din centrul orașului, repede apare lunga Valea Nehoiului care odinioară era tot una cu șuieratul Nehoiașului. De-a drepata, în hău, linii de cale ferată ca o pânză de păianjen, semn al unei dezvoltări economice benefică urbei situată la distanță egală față de Brașov și Buzău. Acum, abandon. Azi, descoperim un om aparte – nu produce mobilă cum e obiceiul locului, nu pune cap la cap o afacere cu fructe de pădure sau cu ciuperci de pădure, ci este florar. Florar!
Florar pe Valea Nehoiului!
Dana Năstase pare să aibă puțin peste 50 de ani. Dacă azi nu am fi găsit-o în sera modernă în care cultivă acum, toamna crizanteme, ar fi fost la catedră, dascăl pentru clasele primare.
Psihopedagogul de odinioară, unicul florar din Munții Buzăului, în prezent. Mâinile dibace duc povestea de la poezia culorilor cu miros de miere de albine spre primăvara mlădioasă cu un alai de flori.
Floarea nu are cum să nu îi dă dea omului o stare de bine…
Starea de bine am simțit-o imediat ce am intrat în sera cu sute de crizanteme colorate în tonurile cele mai frumoase ale toamnei.
10 luni din an, flori. În fața noastră, doi oameni, soții Năstase, dau de-a fuga fără contenire. E semn de muncă, muncă și iar muncă. E timpul livrărilor. Oamenii iubesc florile și cumpără să-și bucure și sufletul, dar și pentru a-și amenaja pe termen lung grădina. Dana Năstase spune un lucru rar întâlnit în micile afaceri ce merg bine – am strâns din dinți să nu ne extindem….
Mirosul Văii Buzăului coboară de pe Valea Nehoiului până la Pătârlagele unde familia Năstase are o florărie în care își vinde minunatele flori ale toamnei. Dana Năstase ține mereu mâna aproape de un ghiveci în care stă perfectă o crizantemă. Acum florile pleacă spre curtea unei familii care trebuie să țină cont nu doar să admire spectacolul de culoare și frumusețe, ci să le acorde și această atenție, spune florarul de la munte, Dana Năstase.
APLOMB
E nota de final acest aplomb, curaj. Dana Năstase, doamna cea cu vorba bună și tonul blând, cea cu poezia despre petalele ce dau bucurie vieții, rămâne sus, pe Valea Nehoiului cu ultimele ghivece cu crizanteme minunate. Răgazul nostru a fost o binecuvântare pentru că am găsit încă doi buzoieni, soții Năstase, care pariază nu doar pe calitate, ci mai ales pe SE POATE. Culmea, se poate și sus unde clima este mai aspră. Dragoste și seriozitate să fie! Munca aduce răsplată, iar florarul nostru este un buzoian de dat exemplu!
O lăsăm pe Dana Năstase în sera bucuriei, pe Valea Nehoiului, acolo unde peste flori mov, galbene în tonuri curajoase sau mai retrase, cărămizii precum frunzele din hora de pe creanga noastră ce ne-a condus pe naționalul 10 până la Nehoiu, ba și albe au sosit câteva albine.
Buzoienii au nevoie de oameni precum Dana Năstase care să le spună nu în cuvinte, ci efectiv prin roadele muncii lor că se poate merge înainte chiar de e și cu obstacole pasul sau de e doar călcătură sigură!
Buzăule, câte povești cu oameni frumoși mai ascunzi tu?
