Scriu la gata 30 de grade C. Ne putem pune cumva cu forta naturii pe care tot noi o provocam? Drumul de astazi imi spune multe. Am scris trei randuri despre relele pe care mi le-a spus fara sa vreau acest drum, le-am citit si le-am sters. Pentru ca in https://buzaulinreportaje.ro/argument/argumentul-sufletului/, primul articol din acest ziar v-am promis sa va reliefez frumusetea de nisa a judetului Buzau. De ce este el atat de apreciat de turistii romani si straini, de ce se afla in lucrarile doctoranzilor in domeniu, de ce nu reusim totusi sa iesim o data pentru totdeauna la suprafata mereu zambitoare, profitabila, frumoasa si niciodata obosita? La capatul drumului dintre orasul Buzau si satul Ratesti, cel de la poalele Vulcanilor Noroiosi am aflat raspunsul cu cateva raspunsuri secundare binemeritate.
Imi suflec bine sufletul si ii dau ragaz sa se reconstituie din ceea ce are de vazut astazi. La capatul puterilor, dupa ce primeste lovitura dupa lovitura din spectrul politic citit intr-o foaie locala dezavuata grozav de cetatenii zonei, primeste bucuria. Vad bine de fiecare data ca 68 la suta dintre dumneavostra, cititorii www.buzaulinreportaje.ro nu sunteti romani care locuiesc in zona Buzaului, ca atare zic sa va spun si cum sa ajungeti la Conacul Grigorescu, caci aici poposim astazi. Din drumul national 10 Buzau-Brasov, in zona Satuc faceti dreapta spre Berca si dupa primul pod care va face trecerea peste raul Buzau va incadrati in sensul giratoriu la stanga, un pod mai scurt si doar inainte. Sa fie cam zece minute pana la gazdele noastre de astazi. Juranda si Thorsten Kirschner.
Mereu inovatori
Astazi pe Thorsten il am partener de discutie pentru ca in timp, cumintenia lui tipic germana l-a tinut deoparte si de fiecare data am stat de vorba cu fantastica Juranda, cea mereu avangardista cand este vorba despre a fi tu, insa altfel. Cumva model, cumva de retinut, cumva Juranda – in fierbere si extrem de harnica. Si astazi, am gasit familia Kirschner la munca in interiorul conacului pentru ca stau sa le vina musafiri alesi care petrec aici momente importante din viata lor. Juranda tocmai ce a oferit la degustare cele trei tipuri de tort pe care le recomanda oaspetilor si acum da cu aspiratorul. Thorsten ne da binete si isi opreste sotia din treaba. Se face si liniste. Dar din doua vorbe apare si motivul de ras, ras sanatos! Oamenii acestia sunt aparte. Sunt o combinatie sanatoasa 
de echilibru si efervescenta, de hotarare si bucurie, de linistire si iubire. Sunt Thorsten si Juranda! Sunteti cateva mii care ii stiti mai bine in mod sigur decat mine, dar trebuie sa spun si cum ii vad eu. Juranda scoate din piatra seaca cel mai frumos si bogat in continut subiect de e nevoie, Hai, sa vedem si cum este Thorsten! Si nu venisem la Conacul Grigorescu cu gand sa ii iau germanului nascut la Nürnberg un interviu, ci mereu inovativei sotii, numai ca uneori se intampla mai mult de un lucru placut in munca de teren a jurnalistului.
Domnul Kirschner se aseaza tacticos si parca timid pe un scaun fain din lemn. Isi impreuneaza mainile formand linii drepte si le pastreaza pe masa in acest fel pana la final de interviu. Bine, din cand in cand isi ridica ochelarii sau arata spre imprejurimi. Timp de cateva minute asculta, apoi iese si vorbeste cu muncitorii din curte. Revine si pune parca in mod nebanuit liniste in jurul nostru. In fapt, Thorsten este unul dintre putinele exemple de cetateni straini pe care ii intalnesc de cativa ani buni in Buzau si care se implica asiduu in dezvoltarea comunitatii din care face parte. Nu deranjeaza, nu agaseaza, nu reclama si nici nu cere, mai ales propune, face si rezolva. Impreuna cu familia sa. Analizez de multi ani modul de aparitie al acestei familii si de fiecare data plec cu impresia cea buna. Vin in mod clar cu noutati, idei de dincolo de granitele noastre si extrem de usor de aplicat la noi, dar greu de trecut de bariera umana. Pentru ca omul a fost cel care nu a inteles demersul de dezvoltare turistica propus de numeroase ori autoritatilor de catre germanul de la poalele Vulcanilor Noroiosi, acesta se dezvolta exclusiv pe nisa si pe un segment premium, spune chiar el cu o seriozitate fantastica. Inainte insa, zic sa auzim argumentele lui Thorsten vizavi de dorinta de a pune pe harta turismului international de calitate judetul Buzau.
Conacul este realmente o casa extrem de grazava astazi. Eu stiu cum arata imediat dupa cumparare de catre familia Kirschner, iar acum este o bijuterie cu toate atuurile de atunci pastrate cu mare delicatete. Astazi l-am gasit pe Thorsten in fata cladirilor construite recent la intrarea in curtea conacului. Semn ca musafirii frumosi care le trec pragul si-au aratat interesul sa zaboveasca. In fapt, asa spune si Thorsten ca turisti care vin in zona Vulcanilor Noroiosi sunt, insa lipseste infrastructura turistica.
Acesta este argumentul pentru care astazi ma opresc in curtea conacului Grigorescu, al familiei Kirschner. Thorsten este consultantul pe probleme de dezvoltare care vede la nivel global si interesul, dar mai ales necesitatile comunitatii Berca – zona atat de bogata la nivel mondial tinand cont pe de o parte de existenta rezervatiei Vulcanii Noroiosi, iar pe de alta parte nu poate fi exclusa nemuritoarea fabrica de carnati de Plescoi din curtea catorva oameni care continua sa puna pret pe calitate si care isi au asigurata o o suma permanenta de clienti. Bogatie, nu gluma! Thorsten spune raspicat ca asa este, numai ca turistul viziteaza Vulcanii si este nevoit sa plece. Uneori ajunge si in curtea lui. Dar cum, daca nu este atras chiar de el? Google Maps….
Fara cetanenie romana
Nici nu m-am gandit ca nu ar fi si cetatean roman! Nu stiu sa explic de ce am gandit asa. Mi se pare ca-l stiu dintotdeauna pe Thorsten si ca era normal sa fie asa. Nu spun insa ca ar fi nici important si nici necesar. Argumentez doar cu ceea ce face Thorsten pentru romani si Romania: promovarea propriilor valori pe diferite parghii si fara sa impuna remuneratii sau … statui, cum incerc sa fac o gluma intrebandu-l unde este statuia lui pentru ca vrea sa dezvolte o nisa a turismului romanesc care merge foarte bine in acest moment in cateva judete doar: Cluj, Mures, Salaj, Covasna sau Bistrita Nasaud.
Ceea ce face Thorsten pentru zona Buzaului este minunat. Potentarea frumusetilor locale pe segmentul premium deja identificat este poate cel mai bine structurat deziderat indeplinit de la nivel local. Desi detin compartimente de turism si oameni care merg la cursuri de formare in domeniu, numeroase institutii ale statului clacheaza an de an la capitolul promovare si atragere a turistilor. La Thorsten lucrurile sunt clare: exista deja un segment de corporatisti si din domeniul business care revin la conacul Grigorescu si care aduce dupa el o alta linie asemanatoare.
Numai ca vorbind despre turistii din sfera premium este clar ca adaugam si informatia potrivit careia in conacul Grigorescu are loc si potentarea si reinterpretarea gastronomiei locale, cea a buzoienilor. Oaspetii au asteptari de la familia Kirschner, iar Thorsten imi face semn si dezvolta: aici este treaba sotiei mele, ea stie ce mancam. Ca tot veni vorba, astazi oare ce mananca familia aceasta?
De la Thorsten am auzit pentru prima data despre vanatoarea de trufe in judetul Buzau. Si tot la Ratesti am vazut in acest an miere cu trufe in magazinul propriu de rafineturi. In bucataria conacului Grigorescu am auzit si despre omleta cu trufe. Trufe din padurile Buzaului, clar!
Eu sunt convinsa ca o cunoasteti foarte bine pe Juranda, sotia lui Thorsten. Radem. Ii aduc aminte despre perioada cand a lansat sarmalele invelite in alge marine. Stiu sigur ca vreti sa stiti cam ce gateste Juranda special pentru oaspetii care aleg sa vada judetul Buzau si mai apoi iau pranzul la ei, la conac, in Ratesti.
Germanul de la poalele Vulcanilor Noroiosi isi continua misiunea pe care singur si-a fixat-o! Asa cum a mers pe conuri cu Charles Ottley, jurnalistul britanic venit sa stea la Buzau pentru documentare pentru scurt timp, dar ramas efectiv mai mult, Thorsten Kirschner va vorbi despre Buzau oricui oricand cu aceeasi hotarare, dar mai ales cu argument care ne stau tuturor la indemana, dar pe care fie nu ne dam seama sa le valorificam, fie nu vrem pentru ca asa ne-am format sistemul: sa nu vrem!
Patru dintre fotografii apartin familiei Kirschner.
