Astazi prezentam. Redescoperim. Promovam. Dam valoare tineretii, dar mai ales frumusetii naturale a unei zone premium a judetului Buzau. Asa ca povestea ospitalitatii ar incepe asa…

… naprasnica ceata de decembrie a suit soarele pana-n varf la Muntioru si-acolo pe turtudui, varf inteleg eu de la localnici ca ar inseamna, s-a-nfundat sub bolovanul ce sta pe comoara haiducilor din Siriu. S-ar cazni ei flacaii sa dea deoparte ditamai piatra, dar cum nimeni nu s-a-ncununat pana azi de vreo reusita nu-si mai cauta nici unul drum pe varful acela decat vara cand devin ghizi turistici de ocazie. Scrutez pana peste barajul neclintit ce stapaneste nu doar comuna aceasta minunata, ci intreg judetul Buzau. Nimeni si nimic nu misca. Doar fumurile groase isi leagana destinul intr-un pasodoble activ pana spre cer de pe hornurile caselor. Pe drumul oilor, de, asa ii zicea nationalului 10 Buzau-Brasov, fuga masinilor in sus si in jos continua fara oprire. Pare-se ca sirienii Buzaului si-au agonisit din vreme cele necesare trecerii peste iarna, iar acum stau binisor de-o vorba la caldura. Rar apar siluete.

  • Gura Siriului este statiune turistica de interes local prin H.G. 887 din 22 octombrie 2020.
  • Izvorul termal din cuva Lacului Siriu trebuie explorat si exploatat. Apoi va deschide insusi turismul buzoian.
  • Primaria Siriu a inaintat ANRM solicitare de clarificare a situatiei in care se afla acest izvor cu dorinta explicita de a folosi apa termala in scop turistic.
  • Siriul isi reface in 2021 infrastructura turistica pas cu pas: izvor termal, electrificare in statiune, dezvoltarea site-ului de promovare.
  • Cascada Pruncea – motorul turistic al judetului Buzau in 2020.

DRAGOS VOICU – PRIMARUL CARE SE IMPUNE CU DRAGOSte PENTRU SIRIU

Romania ar putea avea 160 de statiuni balneoclimaterice care s-ar sustine economic din propria dezvoltare. Aceeasi tara minunata mizeaza insa in prezent doar pe existenta catorva disparate geografic si 80 la suta la limita disperarii fizice, in primul rand. In schimb, a inceput sa creasca numarul statiunilor turistice de interes national si local. Astfel, 52 de localitati romanesti au primul statut, in timp ce altele 87 sunt de interes local. Diferenta dintre cele doua categorii nu este bine definita de catre specialistii in turism. Din aceasta suma de tipuri de statiuni, judetul Buzau are functionala o singura statiune balneoclimaterica – Sarata Monteoru – si o singura statiune turistica de interes local – Gura Siriului, botezata astfel pe 22 octombrie 2020 prin H.G. nr. 887.

Comentam si spunem ca potentialul judetului Buzau este cu totul altul, insa pregatirea autoritatilor locale cu rabdare, disponibilitate de a intocmi actele necesare certificarii si pana la urma dorinta de a constitui mirificele sate in statiuni turistice sunt presarate efectiv ba cu indolenta, ba si cu nestiinta, dar cel mai mult cu nepasare primita la pachet de la nivel central catre zonele ce se gandesc la un asa statut! Siriul insa a reusit sa rapuna dogme, interese si dezinteres, timpul si vremurile si intra direct in liga nationala de turism, loc in care trebuie sa si creasca.

Pe culmile Siriului astazi domneste linistea de iarna inca blanda. Are ea, aceasta comuna un avantaj in plus care poate deveni motorul misiunii sale de dezvoltare: are unul dintre cei mai tineri primari ai judetului Buzau, aflat la primul sau mandat in aceasta functie si pe care trebuie sa-l cunoastem astazi deja la treaba, intre hartii cu planuri bine punctate sau in teren printre oamenii care doresc prin faptele lor sa puna zona pe harta cu stil a Romaniei. Inca din campania electorala pentru alegerile locale din septembrie 2020, Dragos Constantin Voicu a impus rapid intr-o nota eleganta si dinamica un pas pentru dragii sai locuitori si i-as spune pasului tot pasodoble, caci asa apare tanarul de 33 de ani care vine in primul scaun al comunitatii sa parieze in mod extrem de clar si bine justificat pe turism.

Primul interviu al primarului Dragos Voicu: o oglinda a ceea ce ar trebui realizat in mod rapid in comunitatea alpina pe care o conduce din 28 septembrie 2020, sute de randuri scrise pentru a fi dezvoltate spre cunoasterea de catre oamenii care i-au conferit increderea lor pentru ca ei isi doresc ca despre Siriu a se scrie, sa se vorbeasca si sa aiba loc altfel de lucruri intr-o altfel de anvergura. Una nationala axata pe turism sustenabil. Privesc cu atentie tanarul primar din fata mea care isi duce ochii cand pe teancul de hartii din dreapta, cand isi framanta mainile ca intr-o neliniste  a inceputului si dintr-o data devine exuberant si vesel cand vorbeste despre oamenii sai care au inceput sa vada ca a fi gazda este un drept fericit si nimerit deoarece de, suntem la Siriu – acea patrie care stie bine sa se prezinte cand cu Lacul si barajul Siriu, cand cu minunata cascada Pruncea (Casoca ii spun turistii) din Masivul Podu Calului, cand cu Hartagu – casa pensiunilor de lux de tip chalet, dar si zona de maxim interes cunoscut fiind faptul ca aici a fost Vama din Cheile Buzaului, cand cu poteci alpine ce duc spre Lacul Vulturilor dintre Chiojdu si Siriu.

PANA IN 1990 STATIUNEA BAILE TERMALE SIRIU, AZI STATIUNE TURISTICA

22.231, 10 hectare. Atat are comuna toata. Cu punct de plecare de la fosta statiune Baile Termale Siriu pentru care chiar si in 1990 exista o linie de transport in comuna Bucuresti-Siriu. La un kilometru distanta fata de Valea Neagra inapoi spre Lacul Siriu, astazi, izvorul sta adormit sub apa uriasului ce se intinde pe 11,5 km. Primarul Dragos Voicu spune ca trebuie asezate toate intr-o ordine atat de clara incat in final sa se armonizeze intr-o minunata forma de turism de rang national pentru ca Siriul poate extrem de mult sa-si aduca aportul in zona de frunte a industriei ospitalitatii. Asadar, un prim pas important a fost facut pe 9 decembrie 2020: o solicitare-revenire catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale Bucuresti prin care se cere punerea in administrarea Primariei Siriu a izvorului termal cu scopul de a fi exploatata apa termala ce iese la 67 de grade C din pamant la suparafata, asa cum va detaliam aici.

7 hectare de zona alpina din jurul izvorului termal din statiunea turistica Gura Siriului ar putea fi aplombul dezvoltarii unui altfel de turism aici.

Indiferent de cantitatea de acte intocmite special pentru ca intr-un fel anume sa porneasca rapid construirea infrastructurii turistice in Siriu, primarul Voicu spune foarte clar ca punerea in exploatare a izvorului termal de la Valea Neagra nu este de ajuns pentru proiectul de anvergura care inseamna conturarea tuturor formelor de turism ce pot exista in statiunea Gura Siriului. Dragos Voicu vorbeste despre satul statiune turistica in mod evident cumva si nemultumit: la cata avere naturala, dar si patrimoniu aferent deja industriei ospitalitatii are zona merita un rang mai sus: sa fie de interes national.

Mai mult, in viziunea tanarului edil trebuie sa aiba loc in acelasi timp mai multe actiuni de dezvoltare, spre exemplu electrificarea partii din statiunea gura Siriului care se dezvolta de la sine si care se si preteaza la diverse forme de turism. Punctez doar cu un aspect dovedit in premiera chiar de perioada pandemica din vara lui 2020 – in cuva Lacului Siriu, la Valea Neagra a fost o reala tabara de rulote si corturi din luna mai si pana in octombrie tarziu. Inainte sa revin la argumentul electrificarii expus de primarul Dragos Voicu va ridicam moralul cu bucuria unui orasean – militar, ca atare retinem numele  fara a-l scrie – si care sta minim de doua ori cate doua-trei saptamani la cort vara in zona viaductului Gramaticu, adica la Valea Neagra.

Asadar, statiunea turistica Gura Siriului are formata cumva ad-hoc zona de campare pentru rulote si corturi. Insa, pentru asa ceva este nevoie de mai multa infrastructura in domeniu, arata primarul Voicu – tanarul gandeste o realitate turistica bazata pe concret, in sensul in care chiar trebuie inceput in mod clar cum trece iarna, iar electrificarea este al doilea aspect important.

Statiunea Gura Siriului trebuie sa-si scoata asii din maneca: izvorul termal din cuva Lacului Siriu si zona de electrificat de-a lungul imensiului lac. Numai ca, mai ales gazdele din Siriu adreseaza deja aceeasi intrebare: care este avantajul ca este statiune turistica? Desigur, explicatia vine de la Dragos Voicu.

CAND PRIMARIA SE IMPLICA

… se si intampla lucruri bune pentru comunitate, iar Siriul a fost pana acum promovat mai ales de catre turisti si presa. De data aceasta monopol pe tot ce inseamna dezvoltare in statiunea turistica si promovare a acesteia va pune insasi primaria din Siriu pentru ca asa este firesc, spune Dragos Voicu, primarul de 33 de ani care deja stie bine cum se intampla asa lucruri in alte zone ale Romaniei de dincolo de Covasna si care merg foarte bine in industria ospitalitatii cu forme turistice pe nisa. In primul rand, spune Dragos Voicu, de la 1 ianuarie 2021 insusi site-ul Primariei Siriu, www.comunasiriu.ro , se va axa realmente pe insumarea tuturor informatiilor turistice despre statiunea turistica Gura Siriului si Siriul per ansamblu, caci in inima tanarului primar toata comuna are un binemeritat rang de statiune.

Ce transformare are comuna alpine care sta de straja asupra intregului judet Buzau: in 2008 nici nu era bagata in seama in plan national la capitolul zone cu potential turistic, iar dupa ani indelungati de rabdare si atentionare a autoritatilor centrale, Siriul are a doua statiune turistica a judetului Buzau si una dintre cele 139 din Romania care au primit pasaport de liga nationala pentru dezvoltare pe o axa sigura: ospitalitatea! Numai ca turistul spune si in prezent ca alege ori de cate ori poate si zona Siriu care incepe sa fie preferata deopotriva cu arealul Covasna si Brasov. Tocmai cu acest argument la baza, edilul Voicu spune ca trebuie semnalizate si amenajate corespunzator spatiile pentru parcare deja existente si musai trebuie infiintate rapid altele noi in locuri care se preteaza pentru asa ceva. Mai mult, in zonele cu parcare turistul va gasi si produse puse la vanzare chiar de catre producatori locali ce trebuie efectiv stimulati sa fie prezenti in viata statiuniii turistice ce le va fi realmente mod de trai.

CASCADA PRUNCEA, MIRACOLUL TURISMULUI BUZOIAN DIN 2020

Si chiar nu este loc de intors pentru ca Rezervatia naturala Vulcanii Noroiosi si statiunea balneoclimaterica Sarata Monteoru au stat inchise fie pana in luna iulie, cum este cazul Vulcanilor cand turistii au fortat efectiv intrarea in rezervatie; fie cam tot anul, cum se intampla la Sarata. In aceste conditii, dar mai ales pentru siguranta sanitara si distantare fizica impuse in stare de urgenta si stare de alerta, turistii au ales sa viziteze Muntii Siriului cu tot patrimoniul natural pe care il au. Cascada Pruncea a fost must have-ul sezonului turistic din judet, iar cine nu si-a facut un selfie la cascada haiducului Gheorghilas nu a fost in trend nici pe instagram si nici pe TikTok. Si au cam fost cate 200 de masini intr-o zi de duminica, spune primarul Dragos Voicu, adica sute de turisti in fiecare weekend au vizitat zona alpina care intra pana in inima Casocii.

Desigur, primarul Dragos Voicu aflat la primul mandat vede moneda numita turism una de maxim schimb al nivelului de trai  al celor putin peste 3.200 de locuitori. Muntenii Siriului stiu din nastere ce inseamna ospitalitate pentru ca asa este in casa lor in fiecare zi, insa din prezent inainte trebuie sa invete sa aiba si profit pentru propria bunastare din a fi gazda. Si iata care ar putea fi formele de turism ce se pot simti ca acasa in Gura Siriului, noua statiune turistica a judetului Buzau!

APLOMB PENTRU STATIUNEA TURISTICA GURA SIRIULUI

Sa-i dam Cezarului… nu folosim noi asa vorbe care au strapuns istoria prin profunzimea lor, insa realmente zona aceasta de pus la suflet, prezenta in atat de multe brosuri de prezentare a judetului Buzau, povesti de dragoste filmate si fotografiate pe culmile Hartagului, inscrisa in carti de calatorie, amintita de chefi cu staif care au servit pe marginea lacului Siriu vreun pastrav preparat ca aici ori poate amintita cu drag la ceas de sarbatoare de iarna ca o poveste minunata din concediul de vara merita sa aiba in cufarul propriu harta mersului inainte.

Noi ii alocam admiratie si pariem si pe tineretea, dar mai ales pe anvergura pe care gandeste primarul Dragos Voicu dezvoltarea imediata a statiunii turistice Gura Siriului! Ideal este sa iubiti si dumneavoastra sa va cunoasteti tara de acasa – efect atat de bun al nefericitei pandemii de COVID-19. Si sunt atat de multe lucruri pe care avem sa le spunem de la Siriu: port si obiceiuri populare pastrate exclusiv aici, preparate neaose sau vanatoresti cu origine alpine, istorioare de la malul lacului care da viata…!

Vedeti cat e Siriul de mare?