Reportaj

Să avem Sărbători Pascale frumoase precum florile primăverii!

Hristos a Înviat!

Prieteni, s-a cam uscat cerneala în condei de când nu v-am scris, timpul a răzbit puternic în gânduri și le-a domolit, iar sufletul, bucurosul de el, s-a ridicat dincolo de trudă și se plimbă printre oameni gata-gata să scrie despre ei! Între timp, peste noi s-au podidit și Sfintele Sărbători Pascale, dar și primăvara ce pare să curgă lin pe lângă muritorii pământului!

Puneți talpa pe iarba moale de aprilie, aprilie încălzit de-un soare de-o șchioapă, și simțiți cât de frumoasă, naturală și mereu iubitoare este viața! Prindeți în palmă primele gângănii care-și fac loc printre firele deja înalte de iarbă crudă și admirați-le curajul! E curaj de luat exemplu de către oameni! Să fim triumfători și cinstiți cu noi înșine!

Luăm de la primăvară bucuria renașterii, iar de la Paște, Lumina și sacrificiul Domnului nostru Iiisus Hristos! Rămânem OAMENI cu puterea de a ajuta semenii, de a izbuti cu gândul bun și datorită curajului ascuns bine în traista simțirii!

Hristos a Înviat pentru noi toți!

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole