S-a dus toamna aceea luminoasa care anul acesta ne-a tolerat la maneca scurta pana spre noiembrie! S-a dus si mirosul de mar copt si neculesc inca! Si s-a dus obiceiul ulitelor pline cu oameni care-si cauta de treaba! Si tare as mai da de-a fuga dupa o zi in care sa vad laolalta soare, iarba verde 
si oameni frumosi! Dar nu ar mai fi mult pana atunci!
Merg cu mare bucurie astazi pe caile de munte pe care in mod obisnuit le zaresc din drumul national 10 Buzau-Brasov, insa cam rar am timp sa le si apuc. Ma frapeaza de fiecare data cumintenia unor locuri, frumusetea sclipitoare efectiv a lor, dar mai ales surprizele pe care de fiecare data, dar chiar de fiecare data le gasesc in astfel de comunitati: oamenii minunati. Sunt zone care nu striga dupa tine prin amplasarea in calea ta ca si calator, dar pe care este cumva obligatoriu sa le vizitezi pentru ca au o poveste despre care pur si simplu stii. Nu ai idee de unde, insa chiar stii!
Am batut caile acestea cand soarele dicta inca veselie si triumf al vietii in tot ce avea de facut omul si ce ii e in jur in fiecare zi lui!
Zvacnesc inca amintirile toamnei molcome de-acasa, de la muntenii Muscelusei de Siriu. Am si acum un sunet care ma acompaniaza in toto ceea ce scriu: cel al apei raului Buzau ce-si unduia mai gata tainic trecerea printre pietre si prin fata atator zeci, daca nu chiar peste 200 de case, satul avand in total, potrivit recensamantului din 2011, 697 de locuitori. Cam cat are si satul Casoca, tot din Siriu. In general localitatile de munte ale judetului Buzau isi spun asa istorisirile despre existenta, iar eu le-as descrie pe rand pe toate cate sunt in areal de as putea sa le cuprind la pas, nu din auzite. Uneori pariez ca nu e tipenie de om in cate un loc in care ma nimeresc. De data aceasta zic clar ca multa vreme a trecut de cand imi tot dau vant sa intru in satul de peste raul Buzau si de la baza Barajului Siriu. Asezarea pe lungimea muntilor este iarasi un aspect aparte al acestui sat. Aspect ce te indeamna sa intri. Muscelusa. Comuna Siriu – minuni ce stau sa fie descoperite la Cheile Buzaului, poarta de intrare dinspre Covasna inspre judetul nostru iute, Buzaul!
Bat la usa unei asezari noi.
Lectia de jovialitate
De-a dreapta drumului national 10 Buzau-Brasov, chiar in apropierea Primariei Siriu, satul Muscelusa sade atat de cuminte si umbrit cumva chiar de calea de acces nationala. Nici nu stiu bine cand am intrat, caci asteptarea a fost parca prea mare, iar curiozitatea nespusa. Ai zice la o prima privire ca drumul scurt care lasa sa se vada cateva case este cam tot si dai sa abandonezi, insa imediat ce te lasi purtat de cale spre dreapta efectiv explodeaza o suita de case. Ei, da, asezarile acestea misterioase, cu intrari parca intime te fac sa cercetezi mai departe. Un domn bine imbracat tine in mana doua bidoane din plastic. Pasul ii e agale. Se uita curios la strainii care au intrat in satul lui. Dam binete si trecem la vorbe.
Satul oamenilor harnici! Miroase deja a boasca de la cazanul de facut tuica. E un miros subtire, suntem departe de respectivul fierbator. Inca suntem la intrare in sat. Mergem si noi la fel de linistiti catre miezul asezarii. Dintr-o data, patru femei imbracate cu halate de culori inchise. Se grabesc tare. Dau sa intru in vorba cu ele. Se saluta intre ele si se intreaba din mers daca a muls si vaca ei “ a mica a ta”. Adica, daca fata cea mica a uneia dintre femei i-a muls si ei vaca, nu? Ma roaga sa nu o inregistrez si imi explica: lucreaza intr-o fabricuta de incaltaminte si la 12 se da pauza. Care isi ia pachet si mananca la serviciu, dar mai toate femeile merg acasa pentru ca mananca din fuga si isi mai fac din treburile gospodaresti. E ora de dat apa la animalele din ograda, apoi mancare acestora si de schimbat o apa la fasolea pe care sa o fiarba la amiaza pentru masa de seara a familiei. Unele au copii si ii verifica la teme sau le pun sa manance, ii schimba de hainele de la scoala si ii lasa in sigurantamai apoi. Ora de aur a satului Muscelusa din Siriu!
Drumul communal care taie in doua, pe lung satul e plin dintr-o data cu femei. Trec cu pas grabit. Saluta din zbor sau deloc. O tanara isi aduce copilul de la scoala. O intreb daca aici oamenii au elementele vietii moderne. Imi spune ca apa potabila curenta are in casa cine poate, insa o batrana o contrazice: cine vrea.
Ei, da! Acesta este momentul in care apare expresia jovialitatii! Tanti Ileana. La un moment dat, in jurul nostru parca s-au oprit mai multe 
persoane gata sa spuna cate ceva despre satul acesta, insa batrana Ileana, artista a poporului din fire, a acaparat toata atentia. Radem noi, glumim, insa femeia aceasta era cu un scop precis prin sat. Cu mana dreapta a scos din sacosa o sticla cu tuica de-a buna. De munte, subliniaza ea! Servea pe toata lumea intalnita. Era “ginerica” in acea zi, da sa imi explice pe scurt.
Deci, avem de-a face cu o traditie pe care nu am mai gasit-o in satul traditional de peste 25 de ani. Atunci era baza nuntii. De la o zona geografica la alta, ritualul acesta care avea loc in saptamana nuntii tinerilor era desfasurat de viitori mire si nas. Fiecare tinea in mana o plosca din lemn gatita ca de nunta, una era cu tuica si cealalta cu vin. Strigau din poarta in poarta pentru a-i invita pe sateni la nunta de sambata. Oamenii ii urau tanarului care urma sa se casatoreasca viata frumoasa, casa de piatra si sa aiba copii sanatosi sau care cum credea de cuviinta. Invitatia pompoasa de azi este pusa frumos in versuri sau randuri bine ticluite, mai ales de mireasa, pe hartie scumpa asezata in fel si chip mai apoi, cerata, 3D, parfumata sau nu, simpla ori cat mai complicata si mai apoi trimisa prin posta sau data in mana persoanei invitate. Da, obiceiul acela de odinioara al mersului prin sat tinea locul acestei invitatii cat mai sofisticate de azi. In anumite zone se mergea pe cal. Si peste tot se colinda din casa in casa cam toata saptamana de dinaintea nuntii. Am eu o vorba cu un domn Moise, tot dintr-un sat de munte al judetului Buzau, si care mi-a promis ca descoasem impreuna intr-o zi obieceiuri precum cel al “bocictului la mort” sau al crucii duse de aceeasi persoana, el insusi avand pana acum parca 171 de cruci purtate in alaiul funerar. Dar vorbim noi candva!
Invitatia din poarta in poarta era cumva si confirmarea prezentei la evenimentul tinerei perechi.
Nu e minunat ca in era high tech intalnesc in satul de munte Muscelusa de la Siriu o femeie in varsta care cheama satenii la nunta nepoatei? Si cata veselie, si cata voie buna si cata pofta de viata are femeia din fata mea asa de greu incercata de propria-I viata!
Tanti Ileana Posea pune sticla inapoi in sacosa. In spate duce o alta sacosa cu sticle pline cat sa ajunga la tot satul de-o gura, fie de-o vorba, fie de-o invitatie. Este atat de simpatica, incat ziua toata mi-as petrece-o cu ea discutand despre cate in luna si in stele! O las sa continue sa invite 
satenii la nunta nepoatei careia ii doreste noroc in viata, sa se descurce bine si sa aiba mila!
Jobul de langa casa
Raman locului si ma uit dupa batrana aceasta. Oamenii simpli sunt cei care imi dau putere, pe care ii iubesc si ii promovez. Ei de fapt sunt cheia dezvoltarii oricarei asezari, ei cunosc si exprima clar chiar si chestiunile politice, ei sintetizeaza si nereusita sociala a tarii: asistarea sociala nu este deloc recomandata, slabeste comportamentul individului si il fac lenes pe acesta. Ia, sa auziti explicatia batranei “ginerica” vizavi de oportunitatea de a lucra la fabrica din sat.
Si cat stau eu la vorbe cu tanti Ileana se intoarce la serviciul din sat o tanara. Este calma si respectuoasa. Se opreste si discuta cu noi. Asa aflu in fapt ce inseamna aceasta fabricuta in care iarna se produc sandale si vara ghete.
Aflu de la femeile din jurul meu ca fabrica este cel mai mare bine care se putea intampla la Muscelusa. Nici apa curenta si nici curatenia, nici 
aerul de munte si nici vreo iarna mai usoara nu conteaza, insa cand ai loc de munca si langa casa este mana cereasca! Forfota da sa se sfarseasca. Intr-o masina, aproape de fabrica, un tanar isi mananca masa de pranz si asculta muzica preferata. Sta pe scaunul din spate al masinii ca sa-si poata odihni putin trupul. Aproape de ora 13 inchide muzica si iese.
O rugam pe angajata care ne-a dat detalii despre fabricuta minune sa ne anunte prezenta conducerii acestei unitati economice. Asteptam minute bune si primim un raspuns negativ pe care il si intelegem. Apreciem insa initiativa economica aparte din Muscelusa prin ochii localnicilor care se simt utili societatii, prind siguranta financiara si se uita cu un ochi macar, spre o pensie candva. Doamna, inteleg ca este o doamna astazi acasa, dar ca in esenta o intreaga familie face sa fie bine satului, care investeste in fabricuta de ghete din Muscelusa este un model! Nu este nicidecum usor sa sustii o activitate economica in mediul rural. Si una axata pe export!
Nu sunt model acei oameni care fug de identitate, reclama pentru ca asa trebuie sau le este cerut si impun situatii! Sunt noua categorie care va “intra la cutie” cel mai devreme anul viitor catre sfarsit. Despre ei nu vreau sa scriu tomuri intregi. Au dreptate in felul lor, insa si dreptatea trebuie probata concret, in teren! Zic sa apreciem astazi binele, frumosul si lucrurile reale. O familie da de munca unei intregi comunitati, iar tanti Ileana tine vie o traditie atat de frumoasa care uneste comunitatea, deschide comunicarea si cunoasterea aproapelui. Iesim din Muscelusa cu o bucurie aparte: casele noi si moderne care tasnesc din pieptul muntelui sunt dovada ca se poate trai oriunde si se poate trai frumos! Binecuvantare!
Noi ne bucuram de mirajul Muscelusa. Satul udat de raul Buzau si strans la piept de Muntii Siriului! Satul a gata 700 de oameni, munteni adevarati detinatori de patrimoniu spiritual si material!
Add Comment