Scotianul din Bisoca

Pe 21 iulie ajunge acasa. Il asteapta, desigur, mama cea mereu iubitoare si cu dorul mare cat muntii care ii stau de veghe in jurul casei. Si daca nu ar fi ea ce l-ar mai motiva sa se intoarca acasa? Pana de curand nu am constientizat printr-o experienta proprie plecarea tinerilor in tari straine. Imi dau seama cate lucruri, oameni si efecte sunt in jocul plecarii unei singure persoane, daramite al unei familii intregi! Se descompun sentimente incomensurabile care devin frustrari, dor frate cu depresia, bucurii si sperante, confirmari ale unei vieti mai usoare, mai apreciate sau poate mai grele, banii masoara afectiunea, dar si munca si pot face minuni in scurt timp, civilizatia de acolo devine eticheta si transforma romanul muncit si hartuit, stresat si nemultumit in propria lui tara! Il face mai bun sau poate mai inversunat! Si nu vine singur, ci adduce vestea si persoana pe care batrana mama le astepta fara sa supere copilul plecat sa devina om mare!

In memoriam nea Mitica Popa

Drumul pana sus, la Bisoca este unul de poveste pentru tanarul care a trait jumatate din viata acasa si cealalta jumatate in Scotia. Mai punem cativa ani pana la varsta lui si recunoastem studiile in tara, dar tot departe de Bisoca. Mirosul ierbii de acasa si frumusetea locurilor pe unde alerga odinioara impreuna cu sora lui ii dau inca fiorii iubirii care ii cuminteste sufletul in clipele dificile.

Pe Ionut Popa l-am cunoscut la cativa ani dupa ce nea Mitica, in fapt Dumitru Popa,  a trecut in galeria ingerilor!, devenise un interlocutor obisnuit. Imi povestea despre o fata care si-a intemeiat familia aproape de orasul Buzau si despre un baiat care a invatat mult, inclusiv master a terminat in Romania la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Bucuresti, dar care lucreaza in Scotia. Tinea mereu telefonul mobil lipit de buzunarul drept sau sus, la camasa, sa nu cumva sa-l sune Ionut si el sa nu auda! Batranul ofta si isi strangea ghem sprancele cand vorbea despre cat de putine lucruri fac autoritatile pentru acesti tineri invatati, nevoiti sa plece pentru a le fi apreciata si cartea, dar mai ales munca depusa. La putin timp dupa ce nea Mitica a plecat in oastea ingerilor inca suparati pe autoritati, dar ingaduitori cu oamenii, acasa la Bisoca era Ionut. Mi-a aparut inca de atunci ca un tanar prea cuminte, modest in prezentarea propriei munci, iubitor de acasa si chiar cu un mic gand despre o posibila investitie a muncii de 12 ani in Laurencekirk, Scotia.

Primele nopti in Scotia: s-a depus gheata pe ecranul telefonului

Ionut are 33 de ani acum. Dupa ce a terminat Inginerie Economica la USAMV profeseaza la Castleton Farm ca manager de irigatii. Imi spune astazi cand il intreb retrospectiv ca atunci a plecat din tara : ” in dorinta de a capata experienta in domeniul agricol si de  a vedea locuri noi impreuna cu alti cinci colegi. Perioada de contract in ferma fiindu-ne considerata practica de catre facultate si ni se oferea posibilitatea de a da examenele la intoarcere dupa sase luni la o data separata pentru studentii plecati in perioada verii.  Prima data am plecat in Scotia in martie 2006 la ferma Castleton Farm, din nord-estul Scotiei, unde am continuat sa ma intorc an de an. Este o ferma de fructe moi. Mai exact capsuni, zmeura, afine si din 2010 cea mai nordica ferma ce produce cirese la nivel de supermarket.

Scriu cu gandul la mama lui Ionut care zambeste si face gesturi scurte si ferme din maini cand vorbeste despre el, semn ca baiatul ii da mereu siguranta ca ii e bine. Si asa este. Ionut Popa, John cum cred ca ii spun colegii din Scotia, face parte din categoria romanilor care au reusit! In ferma face parte dintre angajatii cu functie buna, deja este de-al casei dupa atatia ani de fidelitate, nu i se spune nicidecum ca poate oricand sa plece pentru ca nu ar mai corespunde normelor lor, ci mai degraba nu ar fi deloc in regula daca s-ar gandi la acasa:  La inceput mi-a fost greu sa ma acomodez cu vremea ploioasa si rece din Scotia, dar avand prietenii aproape si parte de o familie de fermieri care ne-au apreciat mereu am reusit sa ma acomodez si sa ma atasez de acest loc. Si niciodata fermierul nu m-a facut sa simt ca as munci ca pentru un strain, ci mai ales fiind de varsta apropiata il consider prieten.  

Acum imi aduc aminte zambind cum au fost primele  zile aici neputand munci din cauza zapezii cazute atunci si a frigului pentru o perioada de apriximativ 10 zile in care ne bucuram doar de  zapada si ca aveam bilet dus-intors la avion. In primele nopti fiind atat de frig in caravanele in care locuiam incat noaptea cand m-am trezit…  a trebuit sa razui de gheata ecranul telefonului sa pot vedea cat este ceasul, dar usor usor indarjirea de care am dat dovada sa rezistam in acea perioada mi-a fost apreciata si treptat- treptat au inceput sa apara munci mai placute, dar in acelasi timp raspunderea a crescut foarte mult acum fiind responsabil de irigarea prin picurare a aproximativ 100 de ha. Intotdeauna fermierul mi-a apreciat ideile ce l-au ajutat sa se extinda cu investitie cat mai mica, faptul ca am fost mereu dornic de a evolua si de a invata lucruri noi, mai pe scurt ca am muncit ca pentru mine, nu ca pentru un angajator.

Cum sa-l convingi ca poate reusi si aici?

Daca citim cu atentie raspunsul anterior ajungem sa intelegem extrem de usor cum reusesc sa evolueze ei investitorii straini cu ajutorul romanilor destepti. Si mai putem intelege de ce nici un Brexit sau embargou nu are cum sa limiteze accesul romanilor intr-o comunitate sau alta: romanul este destept, muncitor, fidel, se adapteaza, dar mai ales stie sa indure. Anii de communism ne-au calit rezistenta si ne fac inegalabili la acest capitol, desi sunt si alte populatii de pe glob prigonite in acest moment!

Ionut Popa ar avea mai mult decat motivele mama si sora, si alt argument sa revina acasa din Scotia, insa…: Intr-adevar, acum un an ma gandeam si inca ma mai gandesc sa ma intorc acasa, dar in acelasi timp imi vine in minte auzind multe stiri negative din tara, o zicala de la tata care suna cam asa ” Sa nu dai pasarea din mana, pe cea de pe gard!”0. Daca m-as intoarce totusi in tara ar fi doar daca as avea incredere ca as reusi sa initiez o afacere profitabila.

          Aflu de la Ionut ca timpul petrecut acasa s-a oprit la varsta de 12 ani. Cat de inainte-mergatori si luminati la minte au fost parintii scotianului din Bisoca sa-si trimita copilul care invata foarte bine la un liceu in orasul Buzau! Si mai apoi sa-l sustina pentru terminarea unei facultati! Sta in fata mea si inca povesteste despre cum se lucreaza in ferma de afara, cat de productivi sunt strainii, ce munca faina fac ei acolo si imi mai spune ceva stand asa cu mainile crucis si ascunzandu-si parca ochii de soarele care ii bate zdravan in fata: Ma gandesc la tata cat a muncit! Daca nu a batut toate coastele astea, a crescut zeci, ce zeci, sute de animale, a cosit munti intregi, a plantat pomi si a adunat zeci de ani fructele de la ei, deci a intretinut hectare de pasuni si fanete. Si acum? Baietii tineri de aici nu mai dau bani prea multi pe locurile acestea, e greu sa le muncesti… pleaca toti incotro vad.

Bisoceni, peste tot in lume

Si l-am sunat pe primarul din Bisoca, pe Florin Stemate sa-mi spuna daca este sau nu asa: Daaaa, a fost raspunsul la prima intrebare. Daaa, inca mai pleaca. Dar sunt de ani de zile multi plecati. Ai nostri nu sunt cu Italia si Spania decat in mica masura, ei se duc la asparagio … asa ii aud. Se duc la cules de sparanghel, se duc in tari nordice, trec pe alte continente! Si sunt realmente multi din comuna noastra mare cat Bucurestiul dar cu putin peste doua mii de suflete, multi ziceam, plecati in afara! E o realitate! Aici sunt numarate locurile de munca. Asa a fost si in istorie, de altfel. Imi adauga ca aceasta comuna se poate usor lansa in turism. Exista idei ale unor investitori pentru a face chiar si partie de schi, insa drumul, el pardalnicul drum care iti da impresia ca te impinge intentionat in hau e rupt, sfasiat, cazut, in alunecare, degradat… mai puneti dvs., cei care treceti prin zona cuvinte necesare pentru a descrie haosul de pe acest drum al pacatului! Zic asa pentru ca gura soferului nu are cum sa taca pana sus, la Bisoca!

Am cautat si eu sa aflu unde s-au oprit cu cautarea binelui bisocenii. Ii gasesti usor pe grupurile de pe Facebook. Sunt in Australia, multi in Danemarca, Olanda, Suedia, Germania, in tari precum Ucraina si Rusia, Maroc sau Canada si SUA. Le e dor de acasa si vor sa se intoarca, insa deja pun conditii!

Scotia nu are … imbratisarea familiei

Ma uit in spatele casei batranesti din Bisoca. Aici a cerscut Ionut John Popa. O faneata fantastica pare un covor albastru-mov de la albastrelele inflorite. Dau sa zambesc si ii zic mai soptit daca mireasa lui e tot acolo, in Scotia: Fata…as zice la momentul acesta ca trebuie sa fie din Bulgaria, sa nu fie asa ceva simplu, monoton.

          Batrana mama aude si ridica un colt de basma la gura sa-si ascunda zambetul fericit, ba rade de-a binelea! Nu spune vorbe in plus pentru ca are incredere in Ionut ca-i va aduce fata in casa! Si, maine, Ionut ii va aduce si vestea si fata! Am scris cu mare placere acest articol. Ca el am scris putine in anii multi de presa, dar sa si primesc asa o veste in timp ce pregatesc scrierea finala… Bucurie reala! Nu fac urari alese, ii doresc mamei sa-i rabde Domnul plecarea la nea Mitica pentru ca poate vine repede si nepotul, iar pe Ionut zic sa-l reintalnesc intr-o zi, roman fericit, acasa, la Bisoca – acea zona care poate rivaliza cu Valea Prahovei, iar el sa fie omul cu ideile inovatoare!

Lui ii zambeste intreaga fata! Caut sa ies din povestea scotianului din Bisoca, exemplul tanarului care a dorit sa invete, apoi a experimentat, acumulat, s-a obisnuit si acum este capabil sa respinga o viata in haos profesional acasa!  Sunt fericit sa am un loc de munca stabil, cu un salariu decent, libertatea de a-mi organiza ziua de munca, linistea de acasa dupa o zi agitata, dar care dupa mult stres inca imi aduce satisfactie ca efortul depus imi este apreciat!

          E genul de om in fata caruia nu trebuie sa intervii cu argumente contra pentru ca e pragmatic tot ce spune. Atat de rupt din realitate incat propriile sacrificii devin mici si dispar! Nu te oboseste discutia cu el si nici explicatiile cu exemple concrete despre productivitatea muncii din afara! V-am spus povestea scotianului din Bisoca in semn de respect pentru tatal sau, nea Mitica – sursa mereu vie de adevar, vorba buna si calda, dar si datorita calitatii romanului care ne face sa fim mandri de el! Incerc eu sa inchid ochii pentru ca mi se pare dificila intrebarea si ii cer sa-mi defineasca acasa in conditiile in care 12 ani a stat acasa la Bisoca si inca 12 in Scotia:  Acasa incepe sa aiba mai multe definitii, dar in principal locul unde m-am nascut si am crescut in spiritul crestin de la munte, dar si Scotia, care dupa toti acesti ani imi ofera relaxare si liniste, dar din pacate nu imi poate oferi imbratisarea familiei.