Un singur articol din acest ziar este dedicat intru totul revenirii in actualitate culturala a unui spatiu de gen atat de necesar mai ales in mediul rural in care ofertele sau posibilitatile de divertisment sunt atat de reduse: https://buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-social/cand-modernul-ajunge-in-satul-buzoian-cel-mai-apropiat-de-vrancea/.
Desi, pasul meu intalneste des oameni intristati de singuratate in zone nu musai izolate, parca nu ma aplec suficient asupra subiectului. De data aceasta atentia mea a fost retinuta de un elev de clasa a opta care iesea de la ore dintr-o scoala situata in centrul orasului Nehoiu. L-am intalnit in plin sezon cu peste 25 de grade C, insa de toamna tarzie, pe podul de la Lunca Pripor. Subiectul discutiei: ce urmeaza dupa ultimul an de gimnaziu? Plecarea. Asa mi-a spus el. Pleaca la Brasov la liceu, desi ii este greu pentru ca nu are nici macar un prieten acolo, insa acolo poate merge la cinema. Am ramas perplexa!
Fac popas, cateva zeci de minute in biroul primarului Ionut Milea si ii spun ce m-a frapat. Raspunsul sau contine insa o intreaga poveste care dezvolta miezul vietii culturale de la Nehoiu, revenirea in actualitate, de data aceasta a Casei de Cultura “George Baiculescu”.
Cand scriitorii pun semnul exclamarii dupa “Nehoiu”
Am inceput sa invatam sa apreciem cultura in diversele ei forme din vremurile prezente. Spun despre buzoieni. Intr-o discutie scurta cu reperul meu din prezentul cultural al Buzaului, Viorel Francu, acesta imi spune ca intalniri culturale ca in casa de cultura de la Nehoiu mai rar am sa vad! Am primit in luna octombrie a anului 2018 o invitatie la o lansare de carte sus, la Nehoiu, insa drumul acesta lung pana in urbea de la capat de drum national 10 amputeaza orice dorinta.
Scriitorii insa iubesc mai ales atmosfera altfel, montana, cuminte, calda si mereu innobilata de calitatea numarul unu a romanului, in general, ospitalitatea! Un domn scriitor imi spune: “daca scriitorii pun semnul exclamarii dupa cuvantul Nehoiu atunci sa te bazezi ca acolo este ceva minunat!”. Am sa stau candva sa simt si efervescenta culturala din aceasta urbe care insa acum isi cauta identitatea, sa spun asa, culturala pentru ca locul in care au loc lansari de carte, expozitii de grafica, concerte sau serbari de amploare trebuie reabilitat. Casa Culturala Oraseneasca “George Bailcuescu” are doua Sali de spectacole si trei sali de conferinte, o capacitate de 700 de locuri. Cel mai important aspect care denota necesitatea ca aceasta casa sa functioneze mi se pare insa cel demografic: orasul are aproape 1700 de tineri cu varste cuprinse intre 25 si 34 de ani, proportia cea mai mare din numarul total al locuitorilor, iar specialistii arata ca aceasta grupa de varsta este cea mai predispusa cititului, spre exemplu!
Primarul Ionut Milea arata ca deja vorbim despre o intreaga epopee in ceea ce priveste demersul autoritatii publice locale din prezent in a obtine finantare si a fi demarate cat mai repede lucrari de refacere integrala, de modernizare si dotare si de reparatie a acoperisului. Si daca este sa fim pozitivi punem trecutul in umbra pentru ca iata ce spune actualul primar din Nehoiu:
Asa ca gandim ca demersul nou al conducerii Primariei Orasenesti Nehoiu de a obtine finantare europeana pentru ca efervescenta culturala din urbe sa fie din nou in prim plan buzoian va avea finalul scontat: “ Casa de cultura este cel mai important edificiu al orasului, atat prin marime cat si prin destinatia pe care o are. Reabilitarea ei inseamna foarte mult pentru locuitori, fiind spatiul unde pot socializa in mod real, in cadrul unor actiuni specifice, culturale, de recreere. Suntem obligati sa-i redam functionalitatea. Casa de cultura nu este un obiect al disputelor cu miza electorala, ci o confirmare a nivelului cultural al unui oras si trebuie sa o repunem in valoare. Este exact ceea ce dorim sa facem, spune pe propria pagina de socializare Ionut Milea.
In mod concret, potrivit informatiilor furnizate de consilierul primarului Adrian Moise, proiectul „Reabilitare, modernizare si dotare Centrul Cultural “George Baiculescu” si spatii de joaca pentru copii in orasul Nehoiu, judetul Buzau” – depus spre finantare prin Programul Operational Regional 2014 – 2020 are o valoare de 9,443 milioane de lei. Aproape 41 de mii de lei vor merge in actiuni de protectie a mediului, alte aproape 800 de mii de lei pentru proiectare si asistenta tehnica, la constructii si instalatii, inclusiv utilaje cu montaj ajung peste 6 milioane de lei, iar circa doua milioane de lei intra in dotari, diferenta pana la suma declarata initial fiind disponibila spre exemplu pentru organizarea de santier, cote sau efectiv activitati neprevazute.
Ca nota finala, arat ca proiectul comunitatii din Nehoiu ar putea fi aprobat in doar cateva zile. Nerabdarea de a scrie insa tine tocmai de dorinta celor care vor sa aiba spatii de diverstimsent in oras. Si va exemplific cu multi nehoieni trecuti bine de sase decenii de viata care in fiecare dimineata, dupa ce isi hranesc animalele din ograda merg la o cafenea altfel pentru a socializa efectiv. Daca ar avea o sala de cinema, de lectura sau o sala cu jocuri de societate asa cum au procedat in perioada sarbatorilor de iarna angajatii Centrului Info Turistic din oras cu elevii care aveau de asteptat in statie mai mult de o ora autobuzul spre casa, poate altul ar fi gradul de fericire al celor peste zece mii de nehoieni care traiesc in Orasul care se incalzeste cu coji de seminte https://buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-economic/orasul-care-se-incalzeste-cu-coji-de-seminte/!
Add Comment