Pe primul loc, social-democraţii pun sănătatea.
etichetăalegeri parlamentare
800 de astfel de centre vor fi înfiinţate în România, iar costul unuia singur se ridică la 800.000 de euro.
Sumele cu care social-democraţii vor susţine atât mentorii, cât şi angajatorii vor fi împarţite in mod egal între aceştia.
Din luna aprilie a acestui an şi până în prezent, luna noiembrie, numărul naşterilor a scăzut sistematic faţă de aceleaşi perioade din 2019, în timp ce numărul...
Acel mandat a fost încheiat prin întrunirea noului Parlament și depunerea jurământului de către parlamentarii nou aleși. Deci, Marcel Ciolacu beneficiază de un...
...prin programul de guvernare PSD propune un real proiect de investiţii pentru staţiunile balneare. Astfel, 1 miliard de euro va ajunge la 31 de staţiuni...
Ȋn premieră va fi dată atenţie scriitorilor care vor primi burse, le vor fi stimulate creaţiile fictionale şi non ficţionale despre lockdown, solidaritate în...
... va acționa atât pentru rezolvarea problemelor urgente, cât și pentru modernizarea completă a DN10. De asemenea, și-a anunțat intenția de a merge personal...