Cu admirație privesc culmile gălbui ale Bisocii la final de octombrie încă surâzând. Raze de soare se lasă despletite pe povârnișuri semn că localnicilor le mai îngăduie zile bune divinitatea să-și astruce roadele de pe-afară.
Sus, în patria lui Bucur liniștea e semn de normalitate cumva. Oamenii nu s-ar da bătuți nicidecum de nefericita pandemie de COVID-19 și de-acum doar lemne ar mai avea de adus în târlă. Care nu are rămase din anul trecut, țin să spună clar cam toți oamenii cu care prind vorbă. În liniștea aceasta ce anulează durerea dată de pandemie, clopoțeii oilor par cântec deodată cu vântul șuierând a iarnă pe-aproape.
În patria aceasta, din care odinioară pleca ciobanul Bucur să-și împlinească misiunea pe pământ – întemeierea capitalei țării noastre – sate și oameni dau să-și conserve puterile până prin martie-aprilie când s-ar deschide iarăși vremea pentru muncă din aceea grea ce nu se mai termină cât e zi lumină.
E granița Ținutului Buzăului cu județul Vrancea. Vă aduceți aminte despre Ținutul nostru cel bun de promovat în lumea mare? Aici, la Bisoca, arealul de 18 comune face graniță demnă de fotografiat, scormonit în adâncuri, promovat bucată cu bucată până și fosta piuă de postav și piua de sare și piatra mare a lui Bucur, pădurea cu pin negru și atâtea și atâtea obiective despre care noi am mai scris în buzaulinreportaje.ro și care trebuie să vină la rând și în preocupările specialiștilor din Ținut.
Bisoca generează o poveste fascinantă indiferent de anotimp. Minunează, bucură și rămâne în minte și suflet.
Add Comment