Interviu

Un întreg județ așteaptă planul lui Ciolacu pentru dezvoltarea din 2026

Forfotesc micii sau mai marii angajați din sistemul administrativ public al județului Buzău – la final de an, în mod concret din 19 decembrie 2025, de când Consiliul Județean Buzău are un nou președinte cu experiență masivă în administrația națională, pentru că are loc și o nouă punere în ordine a planurilor pentru ceea ce se va întâmpla în teritoriul cu 87 de unități teritorial-aministrative ce însumează 480 de sate. Pentru a face lumină între ce există deja pe hârtiile cu propuneri investiționale, ceea ce se poate în mod real și ce are nevoie fiecare comunitate în parte, fiecărei conduceri de comune și orașe i s-a cerut propria situație cu necesarul, dar și cu propuneri proprii pentru a merge mai departe, tot pe axa dezvoltării.

În urma ședinței ordinare din luna decembrie, vicepreședintele Adrian robert Petre, atunci președinte interimar sumariza astfel anul dificil 2025, an cu alegeri electorale parțiale ce au culminat pe 7 decembrie 2025.

În același timp, la momentul învestirii în una dintre puținele funcții nedeținute în cariera sa politică, cea de președinte de consiliu județean, Marcel Ciolacu a ținut să noteze că se fortifică dezvoltarea județului Buzău în jurul Autostrăzii Moldovei A7 sub forma unui hub de logistică, dar nu este uitată dezvoltarea administrativă și turistică a teritoriului cu Geoparc UNESCO Ținutul Buzăului – model, de altfel în asociația internațională. Așadar, iată declarația.

2025 se termină în pas cu trendul național – cu multe întrebări, puține răspunsuri și mai multe speranțe, potrivit firii românului. Ca în fiecare an, de altfel. Buzoienii au reținut, însă că tot acest 2025 este unul dintre puținii ani fără alai al colindătorilor. Fostul președinte nu a explicat clar motivul.

Așadar, ca 2026 să fie un an bun trebuie însumate deopotrivă de rapoartele primite de noul președinte al Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu de la administrațiile din teritoriu, de finanțările de stat, dar mai ales de proiectele europene ce devin precum aerul când vine vorba despre dezvoltare în județul Buzău.

Mai multe articole