Iarna 2023 este astăzi aproape la fel cu iarna din 2012, sus, la Bisoca!
Au primit vizita celei mai frumoase și așteptate ierni din ultimii 11 ani!
Locuitorii celei mai întinse comune din județul Buzău, Bisoca, au în curți mai bine de un metru și jumătate de strat de zăpadă, iar acolo unde a troienit trece de trei metri!
Nimeni nu zice însă NU acestei binecuvântări la care nici nu gândeau după cele 15 și chiar 20 de grade C de acum câteva zile! O reală bucurie pentru muntenii Bisocii care, deja spre septembrie și octombrie, nu mai aveau rezervă în sursele principale de apă potabilă, mulți dintre crescătorii de animale făceau zilnic naveta în zona lacurilor pentru a adăpa necuvântătoarele.
La Bisoca ninge deja de gata 48 de ore continuu, iar spre seară s-a întețit zăpada!
Comuna aceasta buzoiană este comuna campioană a lungimii drumurilor comunale la nivel de județ Buzău, nici mai mult nici mai puțin de peste 250 de kilometri de drumuri comunale și sătești sunt aici, pe granița Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului cu județul Vrancea! Pentru deszăpezirea acestor drumuri au fost pornite în dimineața zilei de sâmbătă, 28 ianuarie 2023, utilajele primăriei, neexistând companie privată care să fi contractat public pentru deszăpezire aici.
Acolo unde oamenii locului au anunțat că ar exista o urgență s-a acționat imediat, și la fel, spun oficialii locali, se va întâmpla în continuare în timpul acestei ninsori deosebite, însă anunțată de către meteorologii români cu zile multe înainte.
Bisoca are un alt an de iarnă deosebită, 2012! Și atunci stratul de zăpadă a trecut de doi metri. Numai că potențialul local de intervenție rapidă nu a existat ca în prezent. Două săptămâni s-au descurcat așa cum au putut oamenii locului. Primii în zona Bisoca ajungând membrii unei echipe de jurnaliști urmată de voluntari bucureșteni cu mașini off-road, care au mers atunci din casă în casă cu actualul primar Florin Stemate, atunci referent al instituției și alți colegi, – pentru a duce alimente livrate de către administrația de stat cu un elicopter militar. Voluntarii și angajații primăriei au făcut pârtie și au dus apă și în cele mai îndepărtate sate ale comunei. La două săptămâni de la primul val de zăpadă, muntenii și-au pus schiuri atunci și au căutat drumul magazinelor sătești. Atunci l-am cunoscut pe nea Mitică Popa, tatăl scoțianului, i-am zis noi lui Ionuț Popa. Bătrânul care, astăzi nu mai este, ajuta atunci pe cei singuri și mai în vârstă să-și scoată casele de sub zăpezi.
Acum, alta este situația. Primăria Bisoca are achiziționat un real parc auto cu care se intervine și pentru deszăpezire, dar și pentru balastări pe aceste drumuri, însă asemănarea cantitativă în ceea ce privește zăpada din 2012 cu aceasta de azi este aproape identică!
O dată la 11 ani, Bisoca primește binecuvântarea stratului de zăpadă semnificativ care reface sursele de apă potabilă și dă colț semințelor pentru un an agricol cu mari așteptări!
Până la vară, prima zi de zăpadă abundentă, cea de 27 ianuarie, a adus și altă binecuvântare sătenilor din Bisoca – au început oile să fete, semn de rodnicie, spun crescătorii locului!
Add Comment